România are șansa uriașă ca în următorii 5 ani să devină o forță economică în Uniunea Europeană, în care munca onestă este răsplătită corect și oamenii au siguranța unui trai mai bun.
Dar, pentru toate acestea, avem nevoie de echilibru și responsabilitate. Ultimii doi președinți ai României au numit nu mai puțin de 17 guverne în 20 de ani. Nu putem construi pe termen lung în acest mod.
Candidez la Președinția României pentru că avem nevoie de o schimbare și sunt pregătit să-mi asum această responsabilitate. Tatăl meu a fost pilot militar. Știu ce înseamnă dragostea de țară și curajul de a lua decizii.
Mi-am asumat responsabilitatea guvernării într-unul dintre cele mai grele momente din istoria României, când pandemia lua vieți, economia era la pământ și cei aflați la putere doar se certau între ei. Am lucrat împreună cu adversarii politici, am reușit să REPORNIM ECONOMIA, AM CRESCUT VENITURILE OAMENILOR și am pus lucrurile în ordine.
Nu a fost deloc ușor. Am făcut și greșeli. Nu sunt perfect. Sunt un om obișnuit, venit la București dintr-un oraș de provincie. Am crescut într-o familie normală, cu părinți muncitori. Am doi frați și un băiat de care sunt tare mândru. Sper să fiu bunic în curând.
Sunt în serviciul public de 32 de ani și tot ceea ce am făcut în administrație și la guvern am făcut PRIN MUNCĂ și BUNĂ ÎNȚELEGERE cu cei din jurul meu.
Vin acum în fața dumneavoastră cu un program de PRIORITĂȚI NAȚIONALE. O strategie care are ca obiective principale CREȘTEREA VENITURILOR și a PUTERII DE CUMPĂRARE, REINDUSTRIALIZAREA ȚĂRII, FINALIZAREA AUTOSTRĂZILOR, șanse egale la EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE PENTRU TOȚI, PROTEJAREA TINERILOR de consumul de droguri și APĂRAREA DREPTURILOR ROMÂNILOR din diaspora.
Și cu un program de CONSOLIDARE A IDENTITĂȚII CULTURALE ȘI SPIRITUALE A ROMÂNIEI.
Visul meu este să construim o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent, o școală bună pentru copii și, dacă e nevoie, un spital unde să se facă bine, fără să cheltuiască o avere pe tratament și medicamente. Iar la bătrânețe, are garantată o pensie care să-i asigure un trai liniștit.
Țara noastră are nevoie, în primul rând, de ECHILIBRU ȘI RESPONSABILITATE. Cea mai mare amenințare pentru România este astăzi instabilitatea. Trebuie să ne ferim de extremism și aventurieri. Extremismul și scandalurile nu aduc niciodată nimic bun. Nu putem să ne dezvoltăm ca țară, nu putem avea o viață mai bună, dacă la conducerea țării sunt oameni care nu știu altceva decât scandal și dezbinare.
Ca președinte al României îmi voi folosi toată puterea și priceperea ca țara noastră să se dezvolte în pace și liniște, să fie un actor important la nivel european și global. Îi voi aduce alături de mine pe toți cei care pot să contribuie la dezvoltarea țării, indiferent de apartenența politică sau ideologii, și care pot lăsa deoparte orgoliile personale. Avem nevoie de echilibru și responsabilitate ca să putem merge înainte pe calea spre O ROMÂNIE SIGURĂ ȘI DEZVOLTATĂ.”
Marcel Ciolacu
CMF 11240017
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.