Obiective macroeconomice
• România va deveni cea mai puternică economie din Europa de Est și Sud-Est, în următorii 5 ani, depășind Polonia.
• România va fi integrată deplin în Spațiul Schengen și în OCDE.
• Produsul Intern Brut va depăși 465 miliarde de euro până în 2028 și peste 500 miliarde de euro, până în 2029.
• PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare va ajunge la 90% din media UE în 5 ani și la 100% în 10 ani.
• Investiții publice de peste 120 miliarde de euro realizate în următorii 4 ani și de peste 155 miliarde euro, în 5 ani.
• Investiții străine directe de 32 miliarde de euro atrase în România în următorii 4 ani, respectiv 40 miliarde de euro, în 5 ani.
• Rată de absorbție de 90% din fondurile UE 2021-2027, respectiv 28 miliarde de euro, până în 2028.
• Peste 28 miliarde de euro atrase prin finalizarea cu succes a Planului Național de Redresare și Reziliență, până în 2026.
• Minimum 5.500 MW instalați pentru producerea de energie electrică, din care 3.000 MW din surse regenerabile și 300 MW din capacități hidroenergetice. Obiective sociale
• Puterea de cumpărare a românilor va ajunge la media Uniunii Europene, până la finalul anului 2029.
• România va fi între primele 30 de state din lume în privința calității vieții.
• Câștigul salarial mediu brut va depăși 2.600 euro pe lună, până în 2029.
• Salariul minim brut va ajunge la 1.300 euro pe lună, până în 2029.
• Pensia medie va ajunge la 810 euro, iar cea minimă la 415 euro în 2029.
• Rata șomajului (BIM) se va menține sub 4,5%.
• Numărul mediu de salariați va depăși 6 milioane de persoane în următorii 5 ani.
• Peste 1,3 milioane de contracte de muncă cu venituri de peste 1.500 de euro net pe lună în următorii 4 ani, respectiv peste 1,5 milioane contracte cu aceaste venituri până în 2029.
• Bursa socială pentru studenți va ajunge la 50% din salariul minim, iar statul va asigura 50% din costurile de cazare și masă ale acestora.
• Reducerea numărului românilor aflați în deprivare materială și socială severă cu 1,6 milioane de persoane în următorii 4 ani și cu 1,9 milioane de persoane până la finalul anului 2029.
• Acces sporit la educație, sănătate și protecție socială pentru 415.000 persoane vulnerabile din mediul rural.
• Acces sporit la educație, sănătate și protecție socială pentru 500.000 de copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială.
• Peste 1,3 milioane de noi consumatori casnici racordați la rețeaua de gaze naturale până în 2029.
• Peste 70.000 de gospodării se vor conecta la rețelele de apă și canalizare până în 2029. Obiective pentru dezvoltarea infrastructurii de transport
• România va dispune de o rețea de peste 2.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, în 2029.
• 26 de stații noi de metrou, ce vor oferi acces pentru 250.000 de locuitori. • Navigabilitate pe Dunăre timp de 340 de zile pe an.
• 128 de trenuri electrice în 4 ani, respectiv 150, până în 2029.
• 2.741 de kilometri de infrastructură feroviară nouă sau modernizată. Obiective pentru dezvoltarea agriculturii și a industriei alimentare
• Suprafață irigabilă totală de 2,8 milioane hectare, până în 2029.
• 21 de miliarde de euro pentru investiții în fermele românești, până în 2029.
• Creșterea cu 20% a producției de alimente procesate în România, prin scheme de ajutor de stat de 1,2 miliarde euro în cadrul INVESTALIM și ROMALIMENT.
• Program de investiții pentru 63 de ferme de creștere a porcilor și puilor, până în 2029. Obiective pentru creșterea accesului la sănătate
• Finalizarea celor 3 spitale regionale, construirea a 10 noi spitale și modernizarea a 17 spitale.
• Modernizarea și dotarea a 2.600 de cabinete pentru medicii de familie. • Construirea și dotarea a 200 de centre comunitare medicale în mediul rural și urban mic. Obiective pentru creșterea accesului la educație
• Reducerea abandonului școlar la sub 11%, iar pentru primele 8 clase la sub 3%.
• Reducerea analfabetismului funcțional la sub 40%. • peste 90% dintre copiii cu vârsta între 3 și 6 ani vor frecventa învățământul preșcolar.
• 500.000 de elevi și 250.000 de studenți vor beneficia de diverse forme de sprijin pentru a putea urma cursurile școlare sau universitare.
• Programul „Masă sănătoasă” va fi generalizat pentru toți elevii.
• Peste 9.000 de școli, 75.000 de săli de clasă și 10.000 de laboratoare vor fi dotate cu resurse tehnologice noi.
• Conectarea tuturor școlilor la internet de mare viteză și realizarea unei Platforme naționale de lecții virtuale pentru toate materiile, inclusiv cu laboratoare virtuale.
• 1.220 de microbuze electrice vor asigura transportul elevilor din localitățile izolate, în special în zonele rurale.
• Construcția a 900 de creșe și grădinițe.
CMF 11240017
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.