Președintele Klaus Iohannis a limpezit lucrurile. Temele referendumului sunt: 1. Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție; 2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.
Vedem opinii pro și contra, însă e nevoie de câteva precizări.
Majoritatea PSD-ALDE a avut o unică agendă de la câștigarea alegerilor parlamentare în 2016: modificarea legilor justiției în interes personal și de grup. Avem modificări care au intrat deja în vigoare și există informații care apar constant in spațiul public și care dau ca sigură intenția de a modifica codurile penale prin ordonanță de urgență.
Unica soluție era deci suveranitatea poporului invocată de articolul 2, alin 1, din Constituția României. Acesta spune că „suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.
In acest fel, președintele Klaus Iohannis a decis să cheme poporului român sa se pronunțe si să-și exercite suveranitatea prin referendum.
PSD-ALDE susțin că suveranitatea aparține Parlamentului prin majoritatea parlamentară. E adevărat. Dar ce nu spun PSD-ALDE este majoritatea câștigată în alegeri acționează nu pentru cei care i-au votat, nu pentru respectarea promisiunilor pentru care au primit votul, ci în favoarea liderilor PSD-ALDE , pentru a-i pune pe aceștia la adăpost de justiție și de răspunderea faptelor lor.
PSD-ALDE invocă ipocrit suveranitatea Parlamentului, dar Constituția spune în Articolul 2, aliniatul 2: „Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.
PSD-ALDE au confiscat suveranitatea poporului și a transformat-o în suveranitatea condamnaților, a politicienilor cu dosare penale și a corupților. PSD a omis să prezinte acest lucru în programul de guvernare prezentat în alegeri cu atâta abilitate prin studiourile TV și în broșurile din cutiile de scrisori. PNL a reușit să frâneze sau să blocheze numeroase acțiuni anti-justiție ale majorității PSD-ALDE printr-un lung șir de demersuri: sesizarea Comisiei de la Veneția, contestații la Curtea Constituțională și bătălii parlamentare. Astfel că, în mod firesc, PNL și-a asumat, alături de președintele Klaus Iohannis, susținerea acestui referendum în virtutea valorilor comune care stau la baza parteneriatului dintre șeful statului și Partidul Național Liberal – justiție independentă, stat de drept, libertate și democrație.
Fie el și consultativ, referendumul trebuia organizat. Referendumul reprezintă singurul mijloc pe care îl are la dispoziție președintele Iohannis pentru a da glas poporului și de a opri atacul la legile justiției.
Există multe analize privind detaliile tehnice legate de temele stabilite de președinte, de natura consultativă a referendumului, însă simplu spus, românii merită să răspundă la două întrebări.
Vreți ca Guvernul României și majoritatea parlamentară PSD-ALDE să adopte legi și ordonanțe care să vizeze doar o persoană sau un grup de persoane? Vreți ca majoritatea PSD-ALDE să legifereze doar pentru unii? Sau vreți ca legea să fie egală pentru toți? Acestea sunt înțelesurile capitale ale întrebărilor oficiale ale acestui referendum. De răspunsul la ele depinde viitorul României în rândul democrațiilor lumii libere.
Cristian Bușoi
Europarlamentar PNL
Comandat de Partidul Național Liberal, cod unic mandatar 41190007