Candidatul UDMR pentru Primăria Reghin, viceprimarul Márk Endre, şi-a prezentat în cursul zilei de azi programul electoral pentru dezvoltarea municipiului Reghin.
Programul cu care Márk Endre vrea să câştige funcţia de primar al Reghinului este structurat pe mai multe capitole.
”Acest program e bazat pe experiența colegilor, pe experiența mea ca viceprimar dar și pe răspuns al cetățenilor în urma consultării pe care am lansat-o pe o pagina de socializare. Înainte de a îmi întocmi programul am avut o întrevedere cu o firma de consultanța pe proiecte europene, am vrut să știu care sunt șansele de accesare de fonduri pentru a realiza obiectivele propuse. Am să vorbesc astăzi despre 6 puncte mari din programul electoral, puncte nu neapărat în ordinea priorităților, ci puncte pe care le-am conceput în speranța în care mi se va acorda șansa să devin primarul Reghinului. Doresc să avem un Reghin în dezvoltare, ecologic, viabil, sănătos, prosper și plin de viață!” a declarat viceprimarul Márk Endre.
Capitolele principale ale candidatului UDMR sunt următoarele:
Un Reghin în dezvoltare, care cuprinde subpunctele care se referă la șoseaua de centură, transportul în comun, consolidarea ordinii și securității publice, un trafic pietonal sigur, asfaltarea și întreținerea drumurilor, extinderea și dezvoltarea periferiei orașului, reabilitarea rețelei și a uzinei de alimentare cu apă, ridicarea la cotă a capacelor de canalizare.
Un Reghin viabil, care se referă la imaginea distinctă a centrului orașului, mutarea cablurilor în subteran, reabilitarea tuturor instituțiilor de învățământ la standarde europene, locuri de joacă moderne pentru copii, un bazin de înot didactic, reamenajarea cantinelor școlare pentru aplicarea în bune condiții a programului ”masa caldă pentru elevi”, digitalizarea completă a administrației municipale.
”Cu siguranță am văzut cu toții poze, imagini cu Reghinul interbelic, cu clădirile întreținute, cu acces pietonal. Aș vrea să refacem acel centru istoric, Parcul Central, să rezolvăm problema traficului din centrul orașului, să reușim să ”ascundem” cablurile în subteran, să găsim corpuri de iluminat corespunzătoare. E un proiect ambițios dar ar schimba total imaginea Reghinului” a subliniat Márk Endre.
Un Reghin ecologic, cu subpunctele care fac referire la o zonă de agrement la Pădurea Rotundă, încurajarea populației pentru colectarea selectivă a deșeurilor, amenajarea zonei verzi și a parcărilor din cartiere, trasee pentru bicicliști cuprinse în PUG.
”Ambiția echipei UDMR este continuarea proiectului început de fosta administrație, condusă de către Nagy Andras. E un proiect mare, ambițios, e dificil de continuat acum, după 8 ani, dar nu imposibil. Vom depune efortul necesar, chiar și cu costuri suplimentare. Ne gândim aici ori la continuarea proiectului ori la un nou proiect, pentru aceeași zonă” a explicat Márk Endre.
Un Reghin sănătos, care se referă la extinderea spitalului cu o clădire nouă, la introducerea screeningului gratuit pentru sănătate elevilor din clasa I-V și la accesarea fondurilor europene pentru integrarea romilor.
”Avem câteva idei, proiecte pentru integrarea romilor, cu ajutorul fondurilor europene. Mă gândesc aici în mod special la proiecte after school, pentru a veni în spijinul abandonului școlar, dar și la organizarea anumitor cursuri de formare profesională pentru adulți. De asemenea, vreau neapărat să se înțeleagă că eu nu am să fac rabat de la lege, avem un sistem de supraveghere video al orașului foarte bine pus la punct și pe care îl vom mai extinde, iar cine nu respectă legea va suporta consecințele faptelor. Știu că avem zone vulnerabile dar împreună cu autoritățile competente vom găsi soluțiile necesare pentru a ține situația sub control” a adăugat viceprimarul.
Un Reghin prosper, cu referiri la investițiile imobiliare prin elaborarea Planurilor Urbanistice Zonale(PUZ) de către UAT, management transparent, calitatea guvernării locale, gestiunea transparentă a banilor publici, sprijinirea producătorilor locali, scutirea de taxe a investitorilor și antreprenorilor tineri.
”Am fost și voi fi în continuare foarte exigent cu transparența banilor. Banul public pentru mine e sfânt! Cetățenii vor fi informați despre fiecare achiziție, presa va avea acces la orice document în ceea ce privește achizițiile. Vreau să vedeți cum sunt gestionați banii publici. Nu vom cheltui bani în mod iresponsabil, pe tot felul de achiziții aiurea. Vreau ca orice leu bugetat să se regăsească în lucrările publice”a subliniat Márk Endre.
Să revitalizăm turismul în Reghin, cu referiri la promovarea orașului, la integrarea atracțiilor în circuitele turistice din județ, construcția unui centru wellness.
”Centrul de informare va funcționa zilnic, conform programului. Doresc să avem o colaborare cu Visit Mureș pentru a restarta turismul în această zonă. Centrul de wellness e un proiect curajos, dar am discutat cu firme de consultanță, putem accesa fonduri pentru asemenea proiecte. Colegul nostru, Vincze Loránt, europarlamentar la Bruxelles, ne-a promis sprijinul în acest sens. Îmi doresc ca reghinenii să nu mai fie nevoiți să meargă în alte zone pentru un asemenea centru” a spus Márk Endre.
Un Reghin plin de viață, un capitol care se referă la mai multe posibilități de distracție pentru tineri, accent pe multiculturalismul orașului, finalizarea proiectelor Muzeul Khol István și Parcul Tineretului.
”Dacă reușim să revitalizăm centrul istoric am putea avea mini concerte de muzică de calitate, muzică clasică, jazz sau orice variantă agreată de tineri și nu numai. Teatrul trebuie readus în atenția publicului larg. Putem găzdui anumite festivaluri de calitate. Muzeul Khol István ar atrage mulți turiști, avem acolo o avere inestimabilă de exponate. Parcul Tineretului trebuie modernizat în mod obligatoriu. La momentul de față arată ca o junglă. După cum bine știți anul trecut, când am preluat conducerea interimar, nu am fost de acord cu Zilele reghinene. Cu acea manifestare am deviat de la normalitate de câțiva ani buni. Nu mai avea nici un farmec, nicio frumusețe, nici urmă de cultură și civilizație. Am considerat că nici economic nu ne permitem acel eveniment, așa că l-am sistat. Cu acei bani economisiți am reușit să asfaltăm centrul orașului, strada Mihai Viteazul. Bineînțeles, vom regândi o sărbătoare a orașului, o sărbătoare de calitate, civilizată și cu costuri minime, într-o altă locație. Dacă putem finaliza acel centru istoric despre care vă vorbeam, cu spații largi, cu acces pietonal, vom putea organiza mici manifestări, concerte. Nu vom mai închide orașul 3-4 zile. Am făcut un calcul aproximativ, în ultimii 8 ani ceteva milioane de lei s-au cheltuit pe dicerse evenimente culturale. Nu spun că nu vom marca aceste zile într-un anume fel, dar cu siguranță nu vom fi de acord cu genul de evenimente cu care reghinenii erau obișnuiți” a declarat viceprimarul.
Alături de viceprimarul Márk Endre s-au aflat și patru colegi de pe lista propusă de UDMR pentru funcțiile de consilier local: Tudor Veronka, Nagy András, Zsigmond Zsolt și Bodó Zoltán.
”În prima zi în care aș fi primar aș agăța pe perete un poster mare, cu toate aceste planuri, să le văd zilnic. Tot în prima zi aș cere un audit ca să știu exact ce preiau din toate punctele de vedere, după care aș forma echipa. Trebuie să lucrăm cu oameni competenți, indiferent din ce partid fac sau nu fac parte. Altfel nu vom putea avea rezultate. Țin neapărat să subliniez că toate proiectele locale, europene începute se vor continua” a afirmat Márk Endre.
”Noi avem un program foarte bine pus la punct. Ceea ce am prezentat azi, aici, sunt doar câteva puncte forte ale planurilor noastre, puncte pe care obligatoriu trebuie să le realizăm. Dar cu o echipă bună, seriozitate și muncă riguroasă se pot realiza mult mai multe” a subliniat Nagy András.
”Sunt de părere că toate lucrurile trebuie începute de la bază. E foarte bine că vorbim despre proiecte europene, sprijin de la guvern. E adevărat că avem nevoie de acești bani. În schimb, mie mi se pare cel mai important ca banul public venit din chiriile și impozitele reghinenilor să fie cheltuiți echilibrat și reghinenii să vadă concret unde le sunt banii. Atâta timp cât nu ești capabil să cheltui acești bani în mod responsabil și reghineanul să vadă pe ce i-ai cheltuit, nu poți avea pretenții la altceva” a completat Zsigmond Zsolt.
”Am încercat să alcătuim un program realist, fezabil. Sunt ideile noastre, ale colegilor și dorințele reghinenilor, după cum s-a văzut după completarea chestionarului online. Puteam realiza un program de 100 de puncte și capitole, dar atunci deja era un program de guvernare. Chiar dacă unele din obiectivele noastre nu se regăsesc în acest program, scris, nu înseamnă că nu ne vom ocupa de ele. Aici mă refer de exemplu la sprijinirea bisericilor dar și la alte aspecte” a spus Tudor Veronka.
”Unele proiecte nu sunt noi, dar ele au importanță și le-am reluat. Punctele de pe lista, așa cum s-a și subliniat, nu sunt neapărat în ordinea priorităților. Vor fi realizate în funcție de priorități, în funcție de buget. Atunci când reușești să faci rost de bani mai mulți, poți investi mai mult. Dar treptat, cu răbdare, toate sunt realizabile. Unele proiecte necesită mai mult timp și mai multă documentație, altele mai puțin. Poate pentru unele proiecte nu vor ajunge cei 4 ani de mandat dar dacă în tot acest timp ai rezultate și ai muncit conștiincios atunci îți vor fi acordați și următorii 4 ani să poți realiza tot ceea ce ți-ai propus” a afirmat Bodó Zoltán.
Comandat de UDMR Mures, cod AEP: 23200009