Locuitorii Târgu Mureșului se află în fața unei decizii importante pe 9 iunie, deoarece viitorul și dezvoltarea orașului sunt în joc la alegerile pentru funcția de primarce urmează. Sub conducerea de 20 de ani a lui Dorin Florea, orașul a rămas în urma celorlalte localități importante transilvănene. Potrivit lui Mihály Levente Kovács, președintele organizației municipale UDMR, Florea nu pentru binele orașului încearcă să se întoarcă la conducere, ci din interes propriu, deci este vital să evităm asta.
Politicianul le reamintește alegătorilor că Florea nu a adus schimbări la vremea sa, ci doar promitea neadevăruri, și a lăsat foarte multe pagube în urmă. Să nu uitămcă nu a obținut aproape deloc fonduri de la Uniunea Europeană, și nu a fost în stare să le cheltuiască nici pe cele obținute. Toate promisiunile lui făcute de-a lungul anilor – drumul de ocolire, parcarea subterană, rezolvarea problemei gunoaielor, construirea de piste pentru bicicliști, telegondola de la Platoul Cornești – au rămas neîndeplinite.
„Actuala administrație locală a orașului, cu primarul Zoltán Soós în frunte, a început să rezolve problemele orașului cauzate de Florea. Problema gunoiului a fost rezolvată, a fost demarată proiectul șoselei ocolitoare, se lucrează la parcarea subterană, dar s-au construit și piste pentru biciclete, avem un transport public nou-nouț, am renovat în întregime zece școli și grădinițe, și am mai putea continua enumerarea. În primul său mandat, Soós a demonstrat deja că este dedicat dezvoltării orașului și că reprezintă interesele tuturor locuitorilor orașului”, a declarat Mihály Levente Kovács.
După retragerea lui Florea, în urmă cu patru ani, au ieșit la iveală problemele obscure: acte de proprietate nearanjate, construcții ilegale, o datorie de 100 de milioane de lei și multe alte lucruri pe care acesta le-a neglijat și le-a depravat. Noua conducere a trebuit să depună mult efort pentru a remedia toate acestea. Orașul nu ar avea nimic de câștigat de pe urma revenirii lui Florea, dimpotrivă: toate măsurile de redresare pe care Zoltán Soós le-a luat în patru ani ar fi irosite.
Sondajele de opinie actuale îl plasează pe Zoltán Soós în frunte, el fiind urmat de Florea. Florea este cel mai vocal dintre cei șapte oponenți, făcând campanie de defăimare și folosind trucuri murdare. Dacă ar reveni la putere, el nu ar face decât să tragă orașul înapoi în mocirla stagnării și a neglijenței. „Florea este trecutul, este depășit și trebuie să procedăm în așa fel încât să ne asigurăm că nu se va mai întoarce”, a declarat ferm liderul UDMR.
Președintele uniunii îi avertizează pe târgumureșeni că, în această situație, orice vot pentru orice alt candidat îl va întări pe Florea. Prin urmare, alegerea este simplă: Zoltán Soós sau Dorin Florea. Înainte pe drumul progresului sau înapoi în trecutul întunecat? Kovács a adăugat că „Zoltán Soós este cinstit, dorește dezvoltarea orașului și reprezintă interesele tuturor târgumureșenilor: vârstnici și tineri, români, maghiari și rromi. El nu percepe Târgu Mureșul ca o oportunitate de afaceri, ci ca un cămin în care trebuie să se aibă grijă de viitorul familiilor și al tinerilor.”
Este important ca toți alegătorii onești să participe la alegeri, acordând mare atenție validității votului lor. „Viitorul Târgu Mureșului este în mâinile noastre. Pentru viitorul nostru, pentru orașul nostru: haideți să-l votăm pe Zoltán Soós și să nu lăsăm umbrele trecutului să se întoarcă! Zoltán Soós trebuie să continue să muncească și să construiască” – a concluzionat Mihály Levente Kovács.
AEP 23240001
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.