Planul de acţiune vizează poziţia, dar şi soluţiile PMP care privesc provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană şi cetăţenii europeni în momentul de faţă, dar şi perspectivele unei Uniuni mai coezive şi mai puternice, adaptată şi pregătită să facă faţă evoluţiilor procesului de globalizare şi care să răspundă aspiraţiilor generaţiilor viitoare. Documentul conține un capitol distict care vizează normele de comportare ale europarlamentarilor PMP.
Pentru a creşte eficienţa activităţii parlamentarilor PMP, aceştia vor respecta un set de reguli, după cum urmează:
– Vor informa toţi parlamentarii români din Parlamentul European, indiferent de grupul politic din care fac parte, asupra iniţiativelor pe care urmează să le lanseze în speranţa obţinerii sprijinului politic şi din partea acestora;
– Vor informa Reprezentanţa României la Bruxelles asupra intenţiei de iniţiativă, solicitând, dacă este cazul, asistenţă tehnică de specialitate;
– Vor informa ministrul de resort care reprezintă România în formaţiunea Consiliului UE, for în care va fi discutată iniţiativa în cazul obţinerii votului pozitiv în Parlament și a promovării acesteia de către Comisie;
– Parlamentarii PMP vor susţine prin vot orice iniţiativă a parlamentarilor români, indiferent de grupul politic din care fac parte, atât timp cât iniţiativa nu afectează interesele României;
– Lunar, parlamentarii PMP vor organiza în ţară conferinţe de presă în cadrul cărora vor prezenta propria activitate, dar şi decizii, regulamente şi directive adoptate de Parlamentul European.
Comandat de Partidul Mișcarea Populară, cod unic mandatar 41190004