Pe măsură ce ne apropiem de finalul campaniei, tot mai multe persoane au pus întrebarea dacă, candidatura lui Dorin Florea este bine sau rău, atât din punctul de vedere al campaniei, cât și al orașului. Primarul Soós Zoltán consideră că participarea lui Florea la alegeri i-a trezit pe oameni la realitatea pericolului.
„Aici este o forță care dorește să revină la conducerea orașului. Este posibil ca în ultimii patru ani să se fi terminat banii și acum este nevoie de alții noi. Este greu să găsim toate motivele, dar este cu siguranță foarte important să înțelegem că în cei 20 de ani de promisiuni nu s-a întâmplat mare lucru în Târgu Mureș. Încă din 2004 a promis drumul de ocolire, transportul public modern, a promis telegondola, tunelul de la Platoul Cornești, Florea a promis tot felul de lucruri. Vedem bine că nu s-a realizat nimic din acestea” – a explicat primarul. Soós Zoltán a menționat și câteva aspecte care arată clar de ce nu trebuie să lăsăm ca Florea și echipa lui să preia din nou puterea.
„Au promis și soluționarea problemei gunoiului, care ne-a rămas tot nouă, având în vedere că orașul a acumulat o datorie de 6,5 milioane de lei din taxa de mediu, din cauza necolectării selective a deșeurilor. Aceste capcane ascunse au ieșit la iveală doar după retragerea sa, de exemplu că orașul are o datorie de o sută de milioane de lei, clubul sportiv era practic paralizat din cauza sutelor de contracte…” – a subliniat Soós Zoltán în legătură cu importanța alegerii progresului și dezvoltării pe 9 iunie pentru viitorul orașului.
AEP 24240353