Trebuie să privim spre viitorul acestui oraș și să începem să îl construim astăzi! Dacă în urmă cu 20 de ani am fi avut un plan de dezvoltare a orașului, astăzi am fi traversat peste mai multe poduri pentru râul Mureș, am fi avut bulevarde și parcuri iar chinul zilnic prin trafic nu ar fi fost temă de campanie electorală.
Privim cu încredere spre viitor și din acest motiv, consider, că orașul Târgu Mureș are nevoie de un primar cu viziune pe termen mediu și lung.
Proiectele avute în vedere, care să contribuie la dezvoltarea pe viitor a orașului sunt:
– Planificarea viitoarelor cartiere, parcuri și bulevarde, pentru următoarea generație – orizont de timp 40 de ani.
Planificarea urbană inteligentă a municipiului Târgu Mureș pe termen scurt, mediu, lung și foarte lung. Multe dintre problemele urbane se datorează unei lipse de planificare care să țină cont de modul în care se dezvoltă orașul. Alături de experți în domeniu, Primăria va elabora un plan de dezvoltare pe termen scurt, mediu, lung și pe termen foarte lung, a noilor cartiere, bulevarde, parcuri și zone industriale.
Acest plan va include și un Plan Urbanistic General cu perspectivă pe termen foarte lung.
– Atragem investitori din întreaga lume care să vină și să ofere locuri de muncă bine plătite
Atragerea de investitori este vitală iar asta înseamnă că noi trebuie să merge să căutăm acești investitori și să îi convingem să vină și să investească.
Vă propun ca primăria să aibă un birou specializat în atragere de investitori, care să participe la misiuni economice în Europa și să prezinte Târgu Mureș ca o destinație pentru afaceri.
Rolul acestor misiuni economice este atât de atragere de investitori cât și de internaționalizare a afacerilor locale.
– Le dăm tinerilor motive să nu mai plece din oraș
Tinerii orașului sunt viitorii antreprenori locali și de aceea vă propun înființarea unui Incubator de Afaceri în parteneriat public-privat, unde tinerii să primească asistență juridică, spații de birouri, mentorat de la antreprenori locali, cursuri de leadership, managamentul performanței, marketing și digitalizare
– Sprijin pentru economia locală
Primăria va înființa un serviciu propriu care va avea menirea de a stabili contacte și de a organiza misiuni economice în întreaga lume în parteneriat cu agenții economici relevanți pe plan local. Acest serviciu va furniza informații necesare și pentru partenerii economici care doresc să vină în Târgu Mureș.
Într-o lume atât de dinamică este contraproductiv să stai și să aștepți să vină alții la tine. Trebuie să te înarmezi cu informații și să faci pașii care se cer pentru a deveni cunoscut. Acest departament va facilita schimbul de know-how și bune practici.
Fiecare dintre aceste proiecte sunt realiste și realizabile iar cea mai bună garanție că vor fi puse în practică este că vin de la un om care a dovedit pe durata a 30 de ani că poate să deruleze investiții majore, să gestioneze echipe mari de oameni și să execute bugete mai mari chiar decât a orașului.
În data de 9 iunie vă invit să votați Valori și Performanță la primăria Târgu Mureș!
AEP 24240351
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.