Sâmbătă 16 noiembrie am avut ocazia să reflectăm asupra valorii tradițiilor și culturii noastre, cu ocazia Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO în România.
Județul Mureș este bine reprezentat la acest capitol. În anul 1999 Centrul Istoric al orașului Sighișoara a fost inclus în lista Patrimoniului Mondial, fiind cel mai reprezentativ sit urban medieval din Transilvania.
Iar de dată mai recentă, spre încântarea sufletelor noastre, ia românească a fost inclusă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, ca element de identitate culturală în România.
Am promovat tot timpul ia românească și o port de câte ori am ocazia, nu numai pentru că este o piesă vestimentară de o eleganță și un rafinament aparte, ci și datorită faptului că în satele din județul nostru se confecționează și se poartă cu mândrie ”cămașa cu altiță”.
deputat Dumitrița Gliga
CMF 11240017
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.