Păduri amenajate pentru oameni, nu doar pentru copaci. 3 modele și o lecție pentru Târgu Mureș

Târgu Mureșul are în imediata sa vecinătate ceea ce multe orașe europene ar plăti milioane de euro să obțină: păduri. Nu parcuri, nu spații verzi plantate pe locuri virane, ci păduri autentice. Cu arbori maturi, cu relief variat, cu ecosisteme funcționale. Platoul Cornești, Pădurea Remetea, pădurea din vecinătatea Căii Sighișoarei, pădurea dintre Târgu Mureș, Livezeni și Corunca, toate sunt fie în intravilan, fie în buza orașului, la câteva zeci sau sute de metri de zone locuite.

Și totuși, dacă scoți din calcul zona amenajată de pe Platoul Cornești (și aceea acoperă doar o mică parte din suprafața disponibilă), restul pădurilor din proximitatea orașului sunt practic neamenajate. Fără trasee marcate corespunzător, fără zone de odihnă, fără facilități sanitare, fără mobilier urban, fără iluminat pe porțiunile accesibile, fără piste de biciclete și fără infrastructura minimă care ar transforma o pădure într-un loc de relaxare, în care mergi cu intenție.

În alte orașe europene de dimensiuni similare, pădurile periurbane sunt cele mai folosite spații publice, uneori mai vizitate decât orice parc, piață sau centru comercial. Nu pentru că arborii lor ar fi mai frumoși sau aerul mai curat, ci pentru că cineva a avut ideea să le amenajeze inteligent, păstrându-le caracterul natural dar făcându-le accesibile și funcționale. 

Uppsala, Suedia

Uppsala e un oraș universitar de aproximativ 160.000 de locuitori, la o oră de Stockholm. Stadsskogen (Pădurea Orașului) este o rezervație naturală de 108 hectare situată, literalmente, în mijlocul zonei urbane. Nu la periferie, nu după un drum forestier de 10 kilometri, ci la câteva minute de mers pe jos din centru. Studenții o traversează pe bicicletă în drum spre universitate. Familiile vin aici duminica la picnic. Alergătorii o folosesc în fiecare dimineață.

Ceea ce face Stadsskogen specială nu e natura în sine, ci modul în care a fost amenajată fără a fi domesticită. Există o rețea extinsă de trasee marcate pentru mers pe jos, alergat, bicicletă și, iarna, schi fond. Unele trasee au iluminat electric pentru alergătorii de seară. Există zone de grătar amenajate, cu lemne oferite gratuit de municipalitate. Sunt iazuri pentru observarea păsărilor, aparate de fitness în aer liber și zone de cules fructe de pădure vara.

Dar cel mai interesant aspect este zonarea: Stadsskogen include atât zone intens amenajate, cât și „insule de biodiversitate”, suprafețe unde intervenția umană este minimă, lăsate intenționat în starea lor naturală pentru a proteja habitatele. Nu totul e amenajat, și asta e parte din filosofie. Pădurea funcționează tocmai pentru că oferă simultan ordine și sălbăticie, trasee civilizate și colțuri în care te poți simți departe de orice.

Berna, Elveția

Bremgartenwald e cea mai importantă zonă de recreere din nordul capitalei elvețiene – un masiv forestier accesibil în câteva minute din centrul unui oraș de circa 135.000 de locuitori. Poziția e asemănătoare cu cea a pădurilor din jurul Târgu Mureșului: la marginea zonelor construite, pe dealurile care înconjoară orașul.

Modelul elvețian aduce un concept pe care puține orașe îl aplică sistematic: zonarea funcțională a pădurii. Bremgartenwald este împărțit în zone clar delimitate, fiecare cu reguli și facilități specifice. Există zone de liniște absolută, unde nu sunt permise activități zgomotoase, concepute ca spații de refugiu pentru cei care caută meditație, lectură sau pur și simplu tăcere. Există zone de „școală în pădure”, unde copiii învață în aer liber, un concept educațional răspândit în țările nordice și în Elveția, în care clasele se mută efectiv în natură pentru ore de biologie, geografie sau arte plastice. Și există zone active, cu parcuri de aventură echipate cu tiroliene, trasee de obstacole și circuite pentru mountain bike.

Rețeaua de trasee este marcată cu coduri de culoare și include bucle de lungimi variate, de la plimbări scurte de 3 kilometri până la circuite de 17 kilometri pentru alergare sau ciclism. Punctele de odihnă cu apă potabilă și bănci sunt amplasate strategic, iar accesul este posibil atât cu transportul public, cât și cu mașina, din mai multe puncte de intrare.

Lecția de la Berna e că o pădure periurbană nu trebuie să fie un spațiu omogen. Poate (și chiar ar trebui) să servească simultan nevoile unor utilizatori foarte diferiți: familii cu copii mici, sportivi, persoane în vârstă, elevi, oameni care vor doar liniște. 

Coimbra, Portugalia

Mata Nacional do Choupal din Coimbra are o origine pragmatică: a fost plantată inițial pentru a stăvili inundațiile râului Mondego. Cu o suprafață de 79 de hectare, întinsă pe malul râului de-a lungul a peste doi kilometri, pădurea e dominată de plopi uriași, platani și eucalipți, specii alese tocmai pentru capacitatea lor de a absorbi apa și de a stabiliza solul.

Dar în timp, Choupal a devenit mult mai mult decât un baraj vegetal. Astăzi este considerat plămânul verde al Coimbrei (un oraș universitar cu circa 140.000 de locuitori) și cel mai folosit spațiu public din aglomerarea urbană. Pădurea oferă mai mulți kilometri de coridoare pietonale și de ciclism, cu suprafețe variate, care șerpuiesc printre arborii maturi. Există terenuri de baschet, fotbal și tenis, zone de picnic cu facilități sanitare moderne și observatoare de păsări acvatice pe malul râului. 

Un element distinctiv al amenajării de la Coimbra sunt circuitele de fitness în aer liber, aparate simple, construite din bârne de lemn și metal, integrate discret în peisajul forestier. Sunt gratuite, accesibile oricui și nu necesită întreținere costisitoare. E genul de investiție cu cost minim și impact maxim: transformi un colț de pădure într-o sală de sport gratuită.

Lecția pentru Târgu Mureș?

Cele trei exemple vin din orașe cu populații comparabile cu a Târgu Mureșului, toate universitare, toate cu păduri urbane sau periurbane pe care le-au transformat în cele mai frecventate spații publice. Investițiile nu au fost spectaculoase: trasee marcate, zone de grătar, bănci, coșuri de gunoi, toalete, aparate de fitness, iluminat pe porțiunile-cheie, poate o tiroliană sau un parc de aventură. Nu zeci de milioane de euro, ci intervenții punctuale, inteligente, care respectă natura și o fac accesibilă.

Platoul Cornești demonstrează deja că formula funcționează și zona amenajată este intens utilizată de târgumureșeni, mai ales în weekenduri. Dar suprafața amenajată e doar o fracțiune din ce ar putea fi. Iar pădurile din celelalte zone ale orașului sunt practic invizibile pentru cei mai mulți locuitori, deși sunt la distanțe mici de cartierele rezidențiale.

Weekendul ăsta, dacă ai chef de o plimbare, mergi la marginea orașului și intră pe un drum forestier. Probabil că o să găsești un loc frumos. Și probabil că o să te gândești: ce bine ar fi dacă aici ar fi un traseu marcat, o bancă și un coș de gunoi. Exact asta e tot ce trebuie. Restul îl face pădurea.