Gaudeamus igitur…online!
În starea de alertă cauzată de epidemia Covid-19, în acest an cei 3623 de absolvenți își vor lua adio de la școală într-un mod nemaiîntâlnit până acum. Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Mureș organizează în ziua …
În starea de alertă cauzată de epidemia Covid-19, în acest an cei 3623 de absolvenți își vor lua adio de la școală într-un mod nemaiîntâlnit până acum. Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Mureș organizează în ziua …
Cârtițele sunt considerate animale sălbatice dăunătoare, căci reprezintă o problemă pentru foarte mulți fermieri sau proprietari de casă cu grădină. Care sunt daunele pe care acestea le produc, știindu-se despre ele că sunt animale carnivore …
Deși multe domenii au fost afectate în ultimele trei luni, din cauza pandemiei, sunt și vești bune: există industrii unde numărul locurilor de muncă este în creștere.Munca de acasă a fost modul în care multe …
Poliţia Română clarifică, printr-o serie de răspunsuri, noile reguli impuse populaţiei pe perioada stării de alertă. Ce înseamnă „cel mult trei persoane care nu locuiesc împreună” şi cum completăm declaraţia pe proprie răspundere atunci când …
Institutul Național de Sănătate Publică a informat că decesul asistentei medicale din Botoșani, în vârstă de 45 de ani, nu mai poate fi atribuit infecţiei cu coronavirus, după ce a fost descoperit un alt test …
Aleea turistică vestică are rolul de a lega lacul Ursul cu zona turistică nou creată în partea de nord a oraşului, la vest de zona protejată. Aleea porneşte de pe malul Lacului Ursu, urcă dealuri …
Îndrăgostiții ar putea spune DA într-un cadru de poveste exterior din Cetatea Târgu Mureș, cu aer boem, acum pe timp de pandemie și nu numai. Zona poate fi amenajată astfel încât să domine frumusețea naturii, …
Unul dintre cei mai mari producători tradiţionali de dulceaţă şi siropuri din judeţul Mureş, inginerul agronom Cornel Tămăşan din satul Uila, încearcă să îşi refacă în mediul online clientela pe care a pierdut-o în urma …
Răbdarea este supraestimată atunci când vine vorba despre creșterea mușchilor. Bineînțeles, schimbarea cere timp, dar dacă încerci să îți crești masa musculară și nu observi diferențe evidente de la o lună la alta, cel mai …
Succes comandantului Batalionului 72 Apărare CBRN “Negru Vodă” Sighișoara, lt. col. Claudiu Margin !” primar, Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean. O echipă de specialiști din Ministerul Apărării Naţionale formată din cinci medici, cinci asistenţi medicali şi cinci …
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție al gazelor naturale, compania este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Bărdești, marți, 26 mai, începând cu ora 10.00. Reluarea serviciului de …
Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Gornești, cerectează un tânăr, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. La data de 24 mai a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţişti ai Secției de Poliție …
La data de 22 mai a.c., în jurul orei 10.20, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Breaza au oprit în trafic, pe DN15A E578, în afara localității Sântu, un autoturism, condus de …
Până astăzi, 25 mai, în județul Mureș au fost confirmate 661 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De asemenea, până la această dată, 520 persoane au fost declarate vindecate și …
La data de 22 mai a.c., în jurul orei 22:55, poliţişti din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Petelea, au oprit în trafic, pe raza comunei Hodac, un autoturism, condus de o femeie, de …
La data de 22 mai a.c., vineri, în jurul orei 21.25, polițiștii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția străzilor Cuza Vodă, cu Libertății, George Enescu și Baladei din …
Până astăzi, 25 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.283 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). (ieri 18070) Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.630 au fost declarate vindecate și externate.(ieri …
Pompierii militari de la Detașamentul Reghin au fost solicitați duminică seara pentru o misiune mai puțin obișnuită. Ei au intervenit pentru deblocarea unui câine de talie mică prins în grilajul porții de la SC Remex …
Recrutare, prezentări ale companiilor, webinarii și invitați live, în două zile de eveniment exclusiv ONLINE Mureș, 25 mai 2020 – Marți, 26 mai, începe Târgul de Cariere Digital Mureș, eveniment de recrutare și employer branding …
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 25.05.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Ungheni•Ceuașu de Câmpie Compania …
În această noapte, în jurul orei 23:40, ISU Mureș a fost solicitat să intervină la un incendiu în localitatea Sărățeni. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata. În incinta …
Biblioteca Județeană Mureș, cu sprijinul generos al Companiei SVT Electronis Tîrgu Mureș, se aliniază normelor de siguranță și protecție prevăzute în contextul reluării activității, prin asigurarea aparaturii necesare termoscanării cititorilor. Astfel, începând cu data de …
PressOne prezintă cazul a doi tineri care au ales mutarea la țară în județul Mureș, renunțând la Marea Britanie. Au găsit oferta pe Olx: casă și teren în Daia, un sat cu o puternică amprentă …
Un traseu de agrement în jurul orașului Târgu Mureș recomandă Asociația Visit-Mures pentru a ajunge și la castelul Teleki din Gornești. Itinerariu de 45 de km: Târgu Mureș-Sângeorgiu de Mureș-Tofalău-Săcăreni-Călușeri-Pădureni-Gornești-Chinari-Târgu Mureș.
Ministerul de Finanţe anunţă că înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual se poate face prin sistem video şi, în plus, 30 de impozite şi contribuţii se pot plăti cu cardul bancar, prin interconectarea cu ghiseul.ro. Sistemele …
Premierul Ludovic Orban a anunţat că alegerile parlamentare ar putea avea loc în 6 decembrie, iar cele locale, în toamna acestui an. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că 6 decembrie este data cea mai …
Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş vă invită să vă instalaţi comod în fotolii, ca şi când aţi fi în sala de spectacol, şi să vizionaţi înregistrarea unui spectacol care a făcut deliciul publicului …
Până astăzi, 24 mai, în județul Mureș au fost confirmate 661 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De asemenea, până la această dată, 517 persoane au fost declarate vindecate și …
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în seara de 23 mai, a fost facilitată revenirea în țară a 140 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze și a 137 cetățeni români din Regatul Unit …
Cum te-ai simțit în ultima vreme? Dacă răspunsul tău este stresat sau copleșit, cu siguranță nu ești singur. Starea generala generata de noul Covid-19, a adus neliniste si stress in fiecare dintre noi. Hrana este …