Ministerul Sănătăţii a anunţat că va aloca începând cu luna octombrie 5 milioane de lei pentru tratamentul pacienţilor cu accident vascular cerebral (AVC) din şapte spitale aflate într-un program naţional. Secretarul de stat în MS Dorel Sandesc a precizat că programul se va desfăşura în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalului Universitar de Urgenţă…
Şapte medicamente noi, compensate şi gratuite
Şapte medicamente noi vor fi introduse pe lista de compensate şi gratuite, a anunţat recent Ministerul Sănătăţii. De noile tratamente vor beneficia pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare, diabet zaharat, boli oftalmologice, nefrologice şi boli inflamatorii reumatice şi cronice. “Aşa cum am promis, continuăm procesul de actualizare a listei de medicamente…
Se închide aeroportul Transilvania!
Lucrările de renovare pe pista Aeroportului Internaţional Transilvania de la Tîrgu Mureş suspendă activitatea aeroportului pentru o săptămână . Începând cu ora 7 din dimineaţa zilei de 6 octombrie până la ora 10 a zilei de luni, 13 octombrie nu se vor aefectua nici aterizări, nici decolări de pe Aeoroportul Transilvania, potrivit Monicăi Hărmănescu, purtătorul…
"Flash-mob-"ul organizat s-a lăsat cu amenzi
Mai multe persoane au fost amendate cu 1000 de lei pentru că au participat în 16 septembrie în centrul oraşului la un flashmob de susţinere pentru independenţa Scoţiei. Motivarea amenzii emise pe data de 16 septembrie ora 19,30 se bazează pe Legea nr.63/1991, şi nu beneficiază de reducerea sumei cu 50% dacă este achitată în…
Alter – Native la cea de a 22-a ediţie
Aproape 720 de pelicule din peste 50 de ţări ale lumii au fost înscrise în preselecţia celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native, care se va desfăşura la Târgu Mureş în perioada 5-9 noiembrie. „Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native revine cu forţe proaspete în 2014. În perioada 5-9…
Se schimbă Codul rutier!
Codul rutier modificat la începutul acestei luni se aliniază la reglementările europene în vigoare. Astfel, şoferii vor fi amendaţi, începând cu 28 septembrie, dacă nu îi obligă pe ceilalţi pasageri să poarte centura de siguranţă, mai ales dacă este vorba despre copii. Începând de duminică, este strict interzis transportul copiilor de până la trei ani…
Cinci contestaţii respinse de CCR
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a respins, miercuri, cinci din cele sapte contestatii depuse fata de candidaturile la alegerile prezidentiale, transmite Agerpres. Trei dintre cele cinci contestatii vizau candidatura lui Victor Ponta, o sesizare o viza pe Monica Macovei, iar o alta, candidatura lui Klaus Iohannis. Cele doua sesizari a caror discutare a fost amanata…
"Acorduri de toamnă" la Reghin
Primăria Municipiului Reghin şi Consiliul Local, Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu” Reghin organizează vineri, 3 octombrie 2014 , ora 18, o manifestare cultural – artistică intitulată „Acorduri de Toamnă”. Din program: recitalul tinerilor de la „Atelierul de Muzică” al casei de Cultură a Tineretului coordonat de Florin Vos, trupa de dans „Street Groove”,…
Cine a văzut-o pe Elena?
La data de 22 septembrie a.c., Poliţia municipiului Sighişoara a fost sesizată cu privire la faptul că, în data de 19 septembrie a.c., o femeie, de 28 ani, a plecat de la locul de muncă al concubinului acesteia şi nu a mai revenit până în prezent. Femeia dispărută se numeşte RĂDAC ELENA CONSTANTINA şi are…
Dorin Florea despre măsurile sociale ale premierului
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea, copreşedinte al filialei Mureş a ACL, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că măsurile sociale luate de premierul Victor Ponta în ultima perioadă sunt menite doar a conserva electoratul PSD şi că acestea nu vor aduce voturi în plus la alegerile prezidenţiale. „Ponta îşi face iluzii că pomenile astea vor aduce…
Băut, fără permis, tânărul a intrat în zid
În noaptea de 21.09.2014, pe DN 15, în localitatea Sîngeorgiu de Mureş, un tânăr de 26 de ani, din Ceuaşu de Câmpie, judeţul Mureş, a condus un autoturism marca Opel, tipul Calibra, fără a poseda permis de conducere şi în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat)….
Duminica orbului
„Sunt Victor Viorel Ponta, vreau să fiu preşedintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri şi care au speranţa că vor schimba ţara în bine”. Ceva de genul şi-a început social-democratul premier, sâmbătă seara (în loc de tradiţionalele meciuri, bine alt gen de circ şi pâine), discursul de pe…
Se servește Contessa. Vin special dulce de pe Târnave!
Lăsând în urmă agitaţia oraşului, microbuzul nostru „înghite” cuminte kilometru după kilometru din Drumul Judeţean ce şerpuieşte pe Valea Târnavelor. E o zi liniştită de septembrie cu mult soare şi cer senin. O turmă de oi paşte agale iarba între două hotare, câte un cal negru apare din loc în loc spărgând monotonia peisajului de…
Un proiect pentru (ne)liniştea cetăţenilor României
UDMR a lansat în dezbatere publică, înainte cu doar două săptămâni de debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, proiectul privind „Statutul special al Ţinutului Secuiesc”. Proiectul este o copie aproape fidelă a Statutului Tirolului de Sud. Reacţiile autorităţilor locale, dar şi ale reprezentanţilor organismelor constituţionale nu au întârziat să apară. Punctual Preşedintele UDMR şi candidatul…
Județul Mureș are cei mai mulți romi din țară
Un „Studiu privind comunitățile defavorizate (romi) din Regiunea Centru”, elaborat de SC Mancom Centru SRL, al cărui beneficiar este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, scoate la iveală niște lucruri care, deși mulți dintre noi le bănuiam, scoase la iveală printr-un studiu scris ne sperie mai mult. Romii reprezintă cea mai mare și mai vulnerabila minoritate…
Campanie umanitară în biserici
În luna august, inundațiie din sudul țării au afectat 185 de localități din județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Olt și Teleorman, peste 1.180 de oameni au fost evacuați, cinci persoane au decedat, aproape 100 de locuințe au fost distruse, peste 2.000 de case au fost inundate, iar peste 3.500 de anexe gospodărești au fost avariate sau…
ASA Tîrgu-Mureș a învins Rapid București cu 1-0
În etapa a VIII-a a Ligii 1, ASA Tîrgu-Mureș a învins pe Rapid București cu 1-0, unicul gol al meciului fiind înscris de Dorin Goga, în minutul 82. O nouă victorie venită pe final meci, dar după un meci dominat categoric de echipa pregătită de Adrian Falub. Oaspeții, cu e o echipă tânără, au preferat…
Începerea școlilor a dus la dispariția florilor din parcuri
Începerea anului şcolar a dus şi la “dispariţia” florilor din parcuri. Conform obiceiului, toţi elevii au oferit flori în prima zi de şcoală învăţătoarelor şi profesoarelor. Chiar dacă pentru comercianţii de flori această perioadă este una profitabilă, pentru cei care administrează parcurile nu e o zi tocmai fericită. Şi asta deoarece unii elevi sau părinţi…
CL donează mai mulți bani în programul Școală după Școală
13 proiecte de hotărâre și punctul diverse au făcut obiectul dezbaterilor în cadrul Ședinței ordinare a Consiliului Local Reghin pentru luna septembire. Întalnirea s-a desfășurat săptămâna trecută, joi, și s-a derulat în mai puțin de o oră. Aleșii reghineni au votat rectificarea Bugetului General al Municipiului Reghin pe anul 2014, dar și câteva proiecte de…
Rechizite gratuite pentru aproape 15.000 de elevi
Aproape 15.000 de elevi harghiteni vor primi rechizite gratuite, în cadrul programului guvernamental destinat celor cu o situaţie materială precară. Contabilul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, Csukas Levente, a declarat că au fost comandate pachete cu rechizite pentru 14.897 de elevi, acestea urmând să sosească în depozitul central din Miercurea Ciuc în cursul săptămânii viitoare….
68 de deţinuţi au început şcoala
Un număr de 68 de deţinuţi au început şcoala marţi, la Penitenciarul din Miercurea Ciuc, ei urmând să primească o diplomă oficială şi să le fie redusă din pedeapsă. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarul Miercurea Ciuc, subcomisarul Adrian Bujac, a declarat pregătirea elevilor va fi asigurată atât în limba română, cât şi în limba maghiară,…
"Eroii fără Superputeri" la socializare cu actorii
Desfăşurarea Proiectului “Eroi fără Superputeri,” iniţiat de Asociaţia Samaritenilor din România (ASR) a început duminică, în curtea Colegiului Naţional Unirea. În prima zi de desfăşurare a proiectului “Eroi fără Superputeri,” actori ai Teatrului Naţional Tîrgu Mureş, voluntari ai ASR împreună cu tineri implicaţi în acest proiect, au format patru ateliere de lucru unde au descifrat…
Accident de autocar cu români în Ungaria
În dimineaţa zilei de 22 septembrie, în apropierea graniţei cu România, pe autostrada M43 din Ungaria, un autocar înmatriculat în România a alunecat în şanţ. Printre cei 28 de români din autocar sunt mai mulţi răniţi, victime decedate nu sunt. Poliţia maghiară face investigaţii. Porţiunea de drum a fost închisă circulaţiei. Update: 13 răniţi au…
Succesul mureşenilor la Fotbal Tenis
Campionii Naţionali de juniori ai României ediţia 2014 sunt luduşeanul, Bica Ionuţ şi tîrgumureşeanul, Varo Norbert de la C.S Gombos Martial Arta -secţia FotbalTenis. Cei doi evoluează sub culorile clubului Victory Cluj, fiind împrumutaţi la Cluj, din lipsă de fonduri, potrivit antrenorului Varo Gyula. După adjudecarea Cupei României în iunie anul acesta, cei doi mureşeni…
Sistem simultan la secţia română din Sovata
Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a anunţat vineri că din cauza numărului mic de elevi la limba de predare română de la Şcoala Gimnazială numărul 2 din Sovata, cei 30 de elevi din clasele V-VIII vor învăţa în sistem simultan. Potrivit ISJ Mureş, pentru anul şcolar 2014-2015 la Şcoala Gimnazială nr. 2 Sovata, la ciclul gimnazial,…
Dorin Florea despre "ura şi privitivismul"
Prim-vicepreşedintele PDL, Dorin Florea, copreşedinte al filialei Mureş a Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că proiectul de autonomie lansat de UDMR cultivă „ura şi primitivismul” şi că Uniunea ar induce mereu maghiarilor sentimentul că ar fi minoritari. „Eu sfătuiesc pe toată lumea să nu participe la o dezbatere publică pe…
7000 de motociclişti la Sânzieni, sâmbătă
Vicepreşedintele Senatului, Marius Obreja, a declarat vineri că se va număra printre miile de motociclişti care vor fi prezenţi sâmbătă, la Sânzieni, pentru comemorarea tânărului care şi-a pierdut viaţa în urmă cu aproape o lună în condiţii încă neelucidate. ‘Voi participa în calitate privată, pentru că, asemenea celorlalţi motociclişti, nu pot trece cu vederea urmările…
Dobre surprins de primitivismul proiectului de autonomie
Copreşedintele filialei Mureş a Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL, Ciprian Dobre, a declarat vineri că proiectul de autonomie lansat de UDMR încalcă toate principiile democratice şi că a rămas surprins de „primitivismul” în care acesta a fost conceput. „Eu am analizat într-o primă lectură acest proiect şi în primul rând am rămas neplăcut surprins de primitivismul…
Atenţie la falşii lucrători de la gaz
În urma unor cazuri de înşelăciune când sub pretextul că ar fi angajaţii Eon gaz şi verifică instalaţia de gaz, ori aparatura ce funcţionează pe gaz cerând bani pentru asta, conducerea Eon gaz avertizează: „Recomandăm consumatorilor să permită accesul doar acelor persoane care prezintă legitimaţia de serviciu şi/sau împuternicirea din partea companiilor E.ON. De asemenea,…
Idee deplasată în proiectul UDMR
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Ştefan Someşan, liderul Partidului Social Democrat (PSD) Târgu Mureş, a declarat vineri că obligativitatea învăţării limbii maghiare de către elevii români din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, prevăzută în proiectul de autonomie lansat de UDMR în urmă cu o zi, i se pare ciudată şi deplasată. „Şi acum e…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.