Senatorul PNL de Mureș Akos Mora e la un pas de pierderea mandatului. Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că senatorul este în stare de incompatibilitate, printr-o decizie definitivă și irevocabilă. Pe site-ul instituției se precizează că instituția „Respinge recursul declarat de Mora Akos Daniel împotriva sentintei civile nr. 34 din 24…
Târgul Muzeelor organizat la Palatul Culturii
Muzeul Judeţean Mureş va organiza, în această săptămână, Târgul Muzeelor, în cadrul Centenarului Palatului Culturii din Târgu Mureş, ocazie cu care vor fi prezentate fotografii de secol XIX, produse meşteşugăreşti de epocă, eşantioane minerale de colecţie şi expoziţii de artă. Potrivit reprezentanţilor Muzeului, manifestarea va debuta joi, cu un târg de piatră decorativă şi bijuterii…
Peste 450 de joburi la bursa locurilor de muncă
Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Mureş, a anunţat, marţi că, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care va avea loc în această săptămână, 51 de agenţi economici vor oferi 457 de locuri de muncă. La Târgu Mureş şi-au anunţat participarea 29 agenţi economici, care oferă 257 de locuri de muncă,…
ASA joacă acasă cu Craiova, sambata 28 septembrie
Meciul dintre ASA Tirgu Mures si CS Universitatea Craiova contand pentru etapa a 4-a a campionatului ligii a 2-a, seria a 2-a, se va disputa sambata, 28 septembrie 2013, cu incepere de la ora 21, pe stadionul Trans-SIL. Ambele formatii vin dupa esecuri in runda precedenta, formatia din Tirgu-Mures pierzand meciul din deplasare de la Satu…
Românii vor să omologheze o nouă rasă de câini
Preşedintele Asociaţiei Chinologice Mureş, Lokodi Csaba Zsolt, a declarat marţi pentru AGERPRES, că, la nivelul asociaţiilor chinologilor din România se discută despre omologarea unei rase autohtone de câini de companie, aşa-numitul Pekirom sau micul spaniel românesc. ‘Noi avem exemplarele încă de acum 100 de ani. Inclusiv Carol I a avut un astfel de câine, care semăna…
Steaua lui Tőkés apărată de Kincses Előd
Avocatul Kincses Elod, care îl reprezintă pe Laszlo Tokes în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, a declarat luni, la Târgu Mureş, că Adunarea Generală pentru alegerea Consiliului de Onoare – forul care trebuie să ia decizia cu privire la oportunitatea retragerii distincţiei europarlamentarului – a fost nestatutară, atât prin numărul celor prezenţi,…
900 de filme înscrise la Alter-Native
Organizatorii celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native, care va avea loc la Târgu Mureş în perioada în perioada 6-10 noiembrie, au anunţat luni că în faza de preselecţie au fost înscrise 899 de pelicule pentru cele patru secţiuni – ficţiune, documentare, experimentale şi animaţie. ‘Data de 21 septembrie a…
Alina Manole revine cu un concert la Tîrgu-Mureș
Primul concert din toamnă de la J’ai Bistrot aduce o seara rară, în care vom avea Luna Pătrată, luni, 30 septembrie, de la ora 19:30. Alina Manole e ca orice adult: nu se schimbă. Rămane același Om, dăruit și sincer, pe scenă și în afara ei. Muzica pe care o scrie păstrează subiecte Tabu, scrise în…
Vremea se încălzește ușor, ploile rămân
Potrivit prognozei ANM, vremea se încălzește ușor, dar nu scăpăm în totalitate de ploi în următorul interval. Iată și prognoza completă pentru Transilvania: „Intervalul va debuta cu o vreme răcoroasă, regimul termic din timpul zilei fiind caracterizat de valori sub cele normale ale perioadei, în medie de 16…17 grade. O creştere de temperatură se anticipează în jurul…
Minorităţile pierd la Bruxelles. Lupta continuă…
Săptămâna trecută UDMR a pierdut, în faţa Uniunii Europene, lupta prin care spera obţinerea unor drepturi suplimentare pentru minorităţile naţionale. După părerea noastră, UDMR a greşit prin faptul că a implicat în această luptă atât minorităţile istorice tradiţionale, cât şi minorităţile formate recent, cum ar fi românii din Spania. Poate o soluţie mai bună ar…
Cu scandal, şcolile au alţi consilieri în CA
Astenia de toamnă nu i-a lovit încă pe consilierii locali. Prima şedinţă de toamnă a Consiliului Local Tîrgu-Mureş s-a remarcat în primul rând prin faptul că a fost scurtă. În rest, şedinţa s-a desfăşurat în aceeaşi notă, cu aceleaşi dueluri deja monotone. Maior Şedinţa a început cu informarea asupra conflictului de interese în care s-ar…
Teatru între Tîrgu-Mureș și Sibiu via televiziune
După mai bine de 10 ani în care a jucat pe scena Naționalului de la Tîrgu-Mureș, cu o scurtă escapadă în TV, Serenela Mureșan a ales să-și continue cariera la Sibiu, probabil capitala teatrului din România. Nu regretă pasul făcut, deși familia i-a rămas la Tîrgu-Mureș. Luni, 30 septembrie, va reveni pe scena unde a debutat,…
Explozia investiţională care va veni…
Primarul municipiului Tîrgu-Mureş, Dorin Florea, a anunţat săptămâna trecută un pachet de facilităţi fiscale pentru cei care vin să investească minim un milion de euro în municipiu. Indiferent că sunt investitori locali, naţionali sau internaţionali (încă nu ştim cum vor afla ultimele două categorii de acest gheşeft de tip ajutor de minimis). Plecând de la…
Lăcătuși pe bani europeni
Săptămâna trecută, miercuri, a avut loc la Tîrgu-Mureș închiderea unui nou proiect cu finanțare europeană, prin care 532 de persoane, din care 98 femei, au beneficiat de calificare profesională în domeniul „Lăcătuș mecanic Întreținere și Reparații”. Proiectul POSDRU, denumit „Creșterea competitivității și productivității organizațiilor prin calificarea resurselor umane în domeniul Lăcătuș mecanic Întreținere și Reparații”…
Ședinţă ordinară a Consiliului Local Sighișoara
26 Septembrie 2013, ora 12,00, Sala de şedinţe. ORDINE DE ZI: 1. Petiţia nr. 57/29.08.2013, prin care S.C. BOSS COMPANY solicită scoatere de pe ordinea de zi a unor proiecte de hotărâre iniţiate în şedinţa din luna august 2. Petiţia nr. 59/CL/02.09.2013, prin care doamna Bucerzan Cornelia solicită atribuirea suprafeţei de 280 mp, grădină aferentă…
An jubiliar în învățământ
În acest an, festivitățile prilejuite de începerea noului an școlar au fost marcate de un eveniment deosebit de important pentru mulți dintre locuitorii orașului și nu numai pentru aceștia. Este vorba de elevii care au început cursurile liceale în anul 1953 la Școala Medie Mixtă, liceul de altădată și care, după trei ani, conform organizării…
Se anunță o ședință încărcată
Consilierii municipali din Reghin se vor întâlni marți, 24 septembrie, de la ora 15, în şedinţă ordinară pentru a dezbate 23 de puncte de pe Ordinea de zi. În primul rând, aleșii locali se vor pronunța asupra rectificării Bugetului General al municipiului Reghin pe anul 2013. Agenda de lucru … …a Consiliului local include și…
Copiii se joacă „de-a arhitectura”
Proiectul ,,De-a arhitectura” (finanțat de Ordinul Arhitecţilor din România) a ajuns și la Reghin, unde elevii unei clase a III-a de la Şcoala Gimnazială ,,Augustin Maior” învaţă, din acest an, noţiuni de arhitectură şi mediu construit. Prima oră de arhitectură s-a ţinut joi, 18 septembrie, în prezenţa arhitectului voluntar Klaus Birthler care consideră extrem de…
Subsoluri cu fecale, șobolani și duhoare…
…Cam acesta este peisajul de sub majoritatea blocurilor din Tîrnăveni. Problema nu e de dată recentă, ci a apărut treptat, după preluarea apartamentelor în proprietate, de la statul român. Dacă până în anul 1989 societatea Comunale avea obligația și mai rezolva țevile defecte de la canalizare care inundau subsolurile, după 1990 această sarcină a revenit…
Pașcan reclamă problema românilor din Serbia
Vicepreşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, democrat liberalul Marius Paşcan, a declarat vineri, la Târgu Mureş că va adresa săptămâna viitoare o interpelare Ministerului Afacerilor Externe (MAE) prin care va solicita prezentarea strategiei în privinţa minorităţii româneşti din Serbia, care ar fi supusă unui proces de asimilare forţată. Marius Paşcan a spus că,…
Simulator virtual complex, dat în folosință la SMURD
Preşedintele Fundaţiei pentru SMURD, dr. Raed Arafat, a anunţat vineri, la Târgu Mureş, închiderea proiectului ‘Profesionişti în intervenţia integrată la accidente colective şi dezastre’, în valoare de 20,7 milioane de lei, în cadrul căruia a fost dezvoltat şi un simulator virtual complex, unic în Sud Estul Europei, care funcţionează în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de…
Incompatibilitatea lui Maior a ajuns la CL
Presedintele de sedinta consilerul local Sebastian Pui a dat citire ieri, în plenul Consiliului Local Tîrgu-Mureș, raportului emis de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală, ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, precum şi adoptării unor…
Inițiativa România Liberală, oficial formată și la Mureș
Astăzi, Inițiativa România Liberală filiala Mureș și-a început oficial activitatea. La lansarea acestei platforme, a participat însuși liderul național al mișcării Vlad Moisescu, care a avut și o întâlnire la Primărie cu Dorin Florea, cu care s-a întreținut într-o atmosferă destinsă, la un ceai. Inițiativa România Liberală (IRL) va fi condusă în județul Mureș de actorul…
Florea cere mai multe centre de transplant
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea, a declarat presei, joi, la Târgu Mureş, că Ministerul Sănătăţii ar trebui să ia măsuri din timp pentru înfiinţarea mai multor centre de transplant la nivel naţional, pentru a se evita existenţa listelor de aşteptare dar şi crearea unor mituri în jurul unor medici. ‘Un minister responsabil ia măsuri din timp, nu…
Targ de Arta și Antichități la ediția a XI-a
In perioada 27-29 septembrie Promenada Mall Tg. Mures gazduieste cea de-a XI-a editie a Targului de Arta si Antichitati. Timp de 3 zile, peste 50 de expozanti ii vor astepta pe colectionarii si iubitorii de arta care vor avea ocazia sa descopere cat si sa achizitioneze tablouri, bijuterii, icoane, carti vechi, numismatica, statuete dar si alte…
Euroins poate vinde din nou polițe RCA
Ca urmare a unei proceduri de audit complexe derulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Euroins România anunţă recăpătarea dreptului de a vinde poliţe de răspundere civilă auto şi, implicit, reluarea activităţii pe acest segment. Compania a primit astăzi, din partea ASF, Decizia Nr. 742 privind reluarea activităţii de practicare a asigurării obligatorii de răspundere…
PCM pornește în marș cu căruțe
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că filiala Ghindari a formaţiunii va mobiliza câteva căruţe, cel mai probabil 5 sau 6, pentru a participa la marşul secuilor, programat să aibă loc în data de 27 octombrie, pe DN 11, între localităţile Breţcu şi…
Festival Național de Breakdance, la ediția a patra
În data de 28 septembrie 2013 Casa de Cultură a Studenților Târgu Mureș organizează ”Festivalul Național de Breakdance”– Get Down- Ediția a IV–a. Festivalul- concurs de breakdance este conceput ca o manifestare cultural-artistică, care se adresează tinerilor și studenților amatori de breakdance din cadrul caselor de cultură studențești. Acest festival urmărește readucerea, mai consistentă, în actualitate a acestui gen (battle) și…
Centrul Reghinului închis de Ziua Mobilității
Circulația în centrul municipiului Reghin va fi blocată temporară duminică, pentru a face loc manifestărilor dedicate Zilei Molbilității. Printr-un comunicat de presă, municipalitatea mai precizează: „Primăria municipiului Reghin invită toți iubitorii de aer curat și mișcare, duminică, 22 septembrie, în Pța Petru Maior din centrul orașului, cu ocazia Zilei Mobilității 2013. În intervalul orar 09…
A început procedura de dezonorare a lui Tokes
Printr-un comunicat de presă, senatorul PSD Alexandru Petru Frătean anunță că, urmare a solicitării sale, s-au demarat procedurile pentru retragerea Ordinului Național „Steaua României” în grad de Cavaler a domnului Laszlo Tokes: „Ca urmare, în calitate de Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” în grad de Ofițer, am fost invitat să particip joi, 19.09.2013, ora 16.00,…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.