Zi mare pentru maghiarii ludușeni
Anul acesta, etnicii maghiari din oraşul Luduş au avut două motive pentru a se bucura de ziua de 1 septembrie. Au sărbătorit Ziua Recoltei în cartierul Avrămeşti după ce în centrul vechi al oraşului au …
Anul acesta, etnicii maghiari din oraşul Luduş au avut două motive pentru a se bucura de ziua de 1 septembrie. Au sărbătorit Ziua Recoltei în cartierul Avrămeşti după ce în centrul vechi al oraşului au …
După ce în anii trecuţi abia reuşeau să efectueze igienizările obligatorii, grădinițele din Reghin au primit în acest an de la Primărie, prin suplimentarea bugetului de investiţii, suma de 785.000 de lei. Astfel, au avut …
Managerul Szász Ioan a demisionat în data de 21 august în urma unui control efectuat de Corpul de Control al primului-ministru. Controlul a venit în urma unei petiţii, formulată în luna iunie de primarul Sorin Megheşan, …
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că va iniţia procedurile pentru înfiinţarea, la Târgu Mureş, a unui centru-pilot de pregătire în domeniul chirurgiei cardiace la copii, care să pregătească specialişti …
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş se pregăteşte să depună documentaţia la Agenţia Naţională de Transplant pentru autorizarea începerii transplantului hepatic, …
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că săptămâna viitoare ar putea fi prezentată noua structură organizatorică a direcţiilor de sănătate publică de la nivelul judeţelor, care …
Agenția Națională de Integritate precizează astăzi printr-un comunicat de presă că fostul viceprimar, actualmente consilier personal al primarului, Claudiu Maior se află în situația unui conflict de interese. Mai exact, cauza este un contract încheiat …
Astăzi, 6 septembrie 2013, începând cu ora 19.00, va avea loc în Piața Cetății din Sighișoara, deschiderea oficială a Festivalului Hameiului din Transilvania. Vor fi prezenți oficialități la cel mai înalt nivel, reprezentanți ai autorităților …
Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenția Națională de Integritate (ANI), fostul rector al UMF Constantin Copotoiu este acuzat de conflict de interese: „Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de …
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi, la Sighişoara, în cadrul dezbaterii organizate în Regiunea Centru pe proiectele de acte normative referitoare la reforma sistemului de sănătate publică, că aşteaptă propuneri de la profesioniştii în …
La finalul lunii, în data de 30 septembrie, pe scena mare a Teatrului Național Tîrgu-Mureș se va juca în premieră piesa Platonov, de Cehov, în regia lui Alexandru Dabija, un spectacol extrem de apreciat, care …
Liderul Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, i-a reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi vicepremierul Liviu Dragnea pentru discriminare etnică în …
Regizorul Tudor Giurgiu, preşedintele Transilvania Internaţional Film Festival, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, organizarea în premieră la Târgu Mureş a primei ediţii a TIFF, în perioada 13-15 septembrie, în cadrul evenimentului ‘100 de …
În cursul zilei de miercuri 4 septembrie pe baza unor informaţii deţinute pe linia furtului de energie electrică din reţea, un echipaj de jandarmi din cadrul Detasamentului de Jandarmi Reghin, a acţionat cu lucrători ai …
Asociatia „Cathedra Domini”, in colaborare cu Primaria Comunei Livezeni, judetul Mures, va organiza, in perioada 14-15 septembrie 2013, un festival al tuicii pe raza comunei Livezeni. Aceasta manifestare isi propune sa faciliteze promovarea specificului traditional al …
În data de 15 septembrie 2013 se împlinesc 35 de ani de la înfiinţarea Batalionului 72 Apărare CBRN „Negru Vodă”. Manifestările dedicate acestui eveniment se desfăşoară după următorul program: 11 septembrie ora 1200 – Dezvelirea …
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliţie de la Serviciul Regim Permise Conducere şi Înmatriculare Vehicule (SRPCIV) Mureş pentru o serie de infracţiuni prin încălcarea procedurii …
Prim-vicepreşedintele PDL, Dorin Florea, a declarat, miercuri, că formaţiunea democrat-liberală are în statut prevederi clare, cu sancţiuni mergând de la suspendare până la demisie, pentru situaţiile cu membri suspectaţi de corupţie, iar în cazul lui …
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, organizarea în data de 27 octombrie, pe DN 11 care leagă Braşovul de Pasul Oituz, a unui marş pentru autonomia Ţinutului …
În perioada 5 – 7 septembrie, pentru a cincea ediție, Sighişoara Film Festival îşi aşteaptă publicul amator de filme la un nou maraton al peliculelor românești care, pentru câteva zile, vor transforma Piaţa Centrală din …
Două cutremure cu magnitudini de 3,8 şi respectiv 3,5 grade pe scara Richter s-au produs miercuri dimineaţă în Transilvania şi în zona Vrancea, conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Primul …
Doar câteva săptămâni ne mai despart de începutul noului an şcolar când cei mici vor trebui să spună adio vacanţei. Ca în fiecare an, Herlitz şi Pelikan , vin în sprijinul elevilor şi al părinţilor oferind …
Senatorul PSD Alexandru Petru Frătean, în calitate de Ofiţer al Ordinului Naţional ‘Steaua României’, i-a solicitat, marţi, preşedintelui României să retragă decoraţia europarlamentarului Laszlo Tokes, pe motiv că acesta ar fi adus prejudicii României ca …
Agenţia interactivă REEA a conceput şi lansat Portalul ‘Ceainăria Mămicilor’ pe care mamele din judeţul Mureş pot intra în contact direct cu specialişti în psihopedagogie, educaţie preşcolară, medicină comportamentală, pot afla detalii despre cămine, grădiniţe …
Un automobil a fost incendiat noaptea trecută la Tîrgu-Mureș pe strada Aleea Săvinești. Pompierii de la ISU Mureș au intervenit rapid pentru stingerea incendiului, iar potrivit comunicatului emis în această dimineață, incendiul pare să fi …
Azomureș Tîrgu Mureș, cel mai important producător de îngrășăminte pentru agricultură din România, a încheiat un parteneriat cu Academia de fotbal “Gheorghe Hagi”. Parteneriatul dintre Azomureș și Academia de fotbal “Gheorghe Hagi” din localitatea Ovidiu, …
Aproximativ 50 de târgumureșeni s-au adunat luni seară în centrul orașului, la ceasul cu flori, pentru a protesta împotriva începerii exploatării la Roșia Montană. „Înarmați” cu autocolante, afișe și steaguri, aceștia au afișat mesaje ca …
Prima din cele peste 100 de peşteri de mulaj, unice în România, Peştera Căsoaia lui Ladaş, aflată în Defileul Topliţa-Deda, pe Valea Mureşului Superior, va fi deschisă turiştilor, a anunţat luni Serviciul Public Salvamont ‘Salvaspeo’ …
Uniunea Independentă pentru Sighişoara (UIPS), formaţiune care deţine trei mandate în Consiliul Local, a solicitat luni, primarului oraşului, Ioan Dorin Dăneşan, să demisioneze în urma condamnării penale a acestuia la doi ani de închisoare cu …
Potrivit prognozei ANM pe intervalul 2-15 septembrie, vremea rămâne în continuare caldă, însă departe de maximele înregistrate în luna august. Totodată, rămâne posibilitate apariției unor ploi de scurtă durată: „În primele zile temperaturile maxime vor …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.