Program nou la patinoar
Începând cu data de 23.01.2013, patinoarul din zona centrului Cultural Mihai Eminescu va funcţiona după următorul program: Sâmbătă şi Duminică: Tura 1 – 930-1100 Tura 2 – 1130-1300 Tura 3 – 1330-1500 Tura 4 – …
Începând cu data de 23.01.2013, patinoarul din zona centrului Cultural Mihai Eminescu va funcţiona după următorul program: Sâmbătă şi Duminică: Tura 1 – 930-1100 Tura 2 – 1130-1300 Tura 3 – 1330-1500 Tura 4 – …
În perioada 18 – 20 ianuarie a.c., peste 700 de poliţişti de la transporturi, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Română, au desfăşurat o acţiune la nivel naţional, în …
Programul Școala altfel, implementat anul trecut în mai multe școli din întreaga țară, va fi reluat anul acesta sub forma programului „Să știi mai multe, să fii mai bun”. Astfel, în săptămână 1-5 aprilie nu se …
Deputatul PNL Ioan Cristian Chirteş a declarat presei luni, la Târgu Mureş, că România ar trebui să subvenţioneze netăierea pădurilor, aşa cum procedează alte state europene care oferă sume de bani proprietarilor de fond forestier, …
Prefectul judeţului Mureş, dr. Corneliu Grosu, a cerut o anchetă în urma incidentului de luni, care a generat o puternică scurgere de gaz metan şi a provocat panică în rândul populaţiei din municipiul Târgu Mureş …
Directorul general al Fotbal Club Municipal Târgu Mureş, Aurelian Băbuţan, a declarat luni, la reunirea lotului, că obiectivul echipei pentru returul Ligii a II-a rămâne acelaşi cu cel stabilit la începutul campionatului şi anume promovarea …
Pe baza informațiilor tehnice furnizate la sfârșitul anului 2012, de către compania de securitate KASPERSKY LAB, în baza protocolului de cooperare, cu referire la amenințarea cibernetică denumită ROCRA, Centrul Național de Răspuns la Incidendetele de …
Conform spuselor unor cetățeni, comuna mureșeană Nadeș este dominată de infractori dezlănţuiţi, împotriva cărora nimeni nu are putere şi curaj să ia vreo măsură. Spargeri, raliuri, hoții la drumul mare fără ca cineva să facă …
Universităţile de stat târgumureşene sunt în febra înscrierilor la examenele pentru posturile didactice deblocate de Guvern. Oferta Universităţii de Medicină şi Farmacie se cifrează la 87, în timp ce la Universitatea „Petru Maior” sunt disponibile …
Anul trecut, cam pe vremea asta, niște mii de târgumureșeni au ieșit în stradă, fără autorizarea de a protesta, pentru a-l apăra pe Raed Arafat în disputa cu Băsescu. De la susținerea lui Arafat, până …
Gaz Metan Mediaș a învins sâmbătă echipa tîrgumureșeană de baschet BC Mureș, cu scorul de 76-63. Cu o defensivă agresivă şi exactă, cu procentaje bune în faza ofensivă, gaziştii s-au desprins încă din debutul meciului. …
Noul Cod Rutier a intrat în vigoare de săptămâna trecută, începând cu data de 19 ianuarie. Fără îndoială, schimbarea cea mai importantă, care a produs vâlvă la serviciile de permise și înmatriculări auto din toată …
Importurile de maşini second-hand în România au crescut, în decursul anului 2012, cu 85%, până la 175.000 de unităţi, lider pe această piaţă fiind Volkswagen cu aproape 42.700 de unităţi. Anul trecut au fost importate …
La începutul acestui an, Primăria municipiului Sighișoara a primit invitația de a participa pentru a treia oară la concursul internaţional de creaţie pentru copii „Patrimoniul Mondial în viziunea copiilor”. În ultimii doi ani (2011, 2012) …
Un prim succes al micilor handbalişti din comuna Tăureni a fost consemnat în ziua de 12 ianuarie, atunci când echipa condusă de profesorul Vasile Dobrău, directorul Şcolii Gimnaziale a înregistrat prima victorie din acest an. …
Procurorii reghineni și-au făcut bilanțul pe anul 2012 și acesta indică o scădere a numărului de dosare penale înregistrate, dar şi soluţionate. Oamenii legii din Reghin au înregistrat anul trecut 2.687 de dosare, cu aproximativ …
Municipiul Târnăveni a fost loc de popas pentru marele poet național Mihai Eminescu, care în drumul spre Blaj s-a oprit la crama din Târnăveni în vara anului 1869. Un motiv în plus ca de ziua …
Luni, 21 ianuarie 2013, la ora 9.00, începe distribuirea ajutoarelor alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România. Cantităţile de produse alimentare destinate conform PEAD 2012/persoană eligibilă …
Joi 17 ianuarie, pe baza unor informaţii legate de furtul de energie electrică din reţea, un echipaj de jandarmi îmreună cu angajați de la Electrica au acționat la Fântânele și Călimănești, pentru depistarea persoanelor care …
Lotul echipei FCM Tîrgu-Mureș are, începând de astăzi, alte 3 noutăți. Este vorba de jucătorii Andrei Peteleu, George Cristian Ganea și Costinel Gugu. Andrei Peteleu este un fundaș dreapta, în vârstă de 20 de ani, care …
Prejudiciul stabilit în urma faptelor de evaziune fiscală în anul 2012 depăşeşte suma de 14,5 milioane de lei, iar din acesta a fost recuperat circa 45 la sută, se arată în bilanţul activităţii pe anul …
Primăria anunţă organizarea concursului pentru ocuparea unui post vacant de conducere de şef serviciu la Serviciul juridic, contencios administrativ şi administraţie publică locală din cadrul Direcţiei juridice, contencios administrativ. Concursul va avea loc la sediul instituţiei, …
Ieri, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, peste 900 poliţişti (dintre care 389 poliţişti de la rutieră, 356 poliţişti de ordine publică şi 159 poliţişti din cadrul altor structuri) au …
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare meteorologică tip Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol, care va intra în vigoare vineri, la ora 6.00, şi este valabilă pentru 20 de …
Liderul Sindicatului Pro Lex Mureş, Dorin Chibulcutean, a declarat presei, joi, că în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mureş nu au fost semnalate probleme cu privire la abuzuri asupra colegelor sale şi că …
Săptămâna viitoare, marți și mircuri 22-23 ianuarie 2013, de la ora ora 19:00, la J’ai Bistrot are loc mini-festivalul de film Romanian Short Waves. Acesta este un program de scurtmetraje prezentat în cadrul Short Film Corner, …
Un TIR încărcat cu azotat de amoniu a ieşit, joi dimineaţă, de pe partea carosabilă şi a intrat într-un şanţ, provocând blocarea DN 14B la intrarea în municipiul Blaj dinspre Tîrnăveni, potrivit dispeceratului Inspectoratului de …
Compania Aquaserv anunţă consumatorii că, din cauza unor avarii pe reţea, se sistează furnizarea apei potabile în data de 17.01.2013, între orele 8:00 – 15:00, în următoarele zone: Tîrgu-Mureş – P-ţa Teatrului nr. 4-6, P-ţa …
Ryanair singura companie aeriană ultra-low cost din Europa a anunţat astăzi, 16 ianuarie 2013 că va lansa din aprilie două rute noi din România de la Aeroportul Internațional “Transilvania” Târgu-Mureș la Bruxelles și Pisa, cu …
Spitalul Nova Vita din Târgu Mureş, construit printr-o investiţie privată de peste 15 milioane de euro, şi-ar putea restrânge activitatea şi ar trece inclusiv la concedieri, dacă intenţia Ministerului Sănătăţii de sistare a plăţilor către …
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.