Punctul.ro

Comisiile din Senat au adoptat modificări la legea privind securitatea cibernetică. Scade nivelul amenzilor pentru companii și se reduc obligațiile excesive pentru mediul privat

Comisiile reunite pentru Apărare, ordine publică și siguranță națională și TIC (Comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială) din Senatului au adoptat, marți, mai multe amendamente la legea privind securitatea cibernetică. Amendamentele prevăd scăderea amenzilor la …

Uniunea Europeană pregătește terenul legislativ pentru ca bateriile să poată fi schimbate cu uşurinţă. Producătorii ar trebui să găsească un nou design

Parlamentul şi Consiliul European au ajuns vineri la un acord provizoriu privind o viitoare lege care priveşte modul în care bateriile mobile trebuie implementate şi înlocuite cu scopul reducerii deşeurilor, transmite News.ro. Dacă va fi …

Președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre: “Investim 9,6 miliarde de euro în infrastructura de transport” 

9,6 miliarde de euro vor fi investiți în infrastructura românească de transport în următorii ani, dintre care 4,65 miliarde vor fi fonduri europene nerambursabile. Decizia alocării fondurilor a fost luată la Bruxelles, unde Comisia Europeană …

Asociația Energia Inteligentă: Nu toate familiile monoparentale și cele care au în întreținere 3 copii vor beneficia de preț plafonat la energie

Preţul plafonat la energie nu se aplică tuturor familiilor monoparentale şi care au în întreţinere trei copii, în condiţiile în care noua lege a plafonării preţului la energie stabileşte că doar clienţii casnici beneficiază de …

Soós Zoltán: Am reziliat astăzi contractul pentru curățenia stradală cu S.C. Brantner Ecologic SRL

În aceste zile, nici curățenia stradală nu a fost efectuată conform contractului.Pe lângă neridicarea gunoiului menajer, sunt foarte nemulțumit și de modul în care se curăță străzile! De aceea, folosindu-mă de responsabilitățile mele ca primar, …

Declarația pe propria răspundere pentru a beneficia de preț plafonat la energie va fi eliminată pentru clienții care au mai multe locuri de consum – proiect de ordonanță de urgență

Declarația pe propria răspundere pentru a beneficia de preț plafonat la energie electrică și gaze naturale va fi eliminată pentru clienții care au mai multe locuri de consum, prevede un proiect de ordonanță de urgență …

Moş Crăciun şi Moş Gerilă, oaspeţi speciali la Biblioteca Judeţeană în proiectul „Crăciunul copilăriei”

Numeroşi bunici de la Căminul pentru persoane vârstnice din Târgu Mureş le-au oferit, marţi, elevilor de la Liceul cu Program Sportiv „Szász Adalbert” o mostră despre cum se sărbătorea Crăciunul înainte de 1989, avându-i invitaţi …

Eurostat: România, printre ţările cu cea mai ridicată producţie de lemn pentru combustibil din Uniunea Europeană

Producţia de lemn rotund (buşteni) pentru combustibil în Uniunea Europeană s-a situat la 118,5 milioane metri cubi anul trecut, arată datele publicate marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Producţia de anul trecut reprezintă o …

Rafila: Examinăm posibilitatea restricţionării temporare la export a anumitor medicamente

Ministerul Sănătăţii examinează posibilitatea restricţionării temporare la export a anumitor medicamente, printre care antibiotice pentru copii şi oncologice, a anunţat ministrul Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă. „Examinăm posibilitatea restricţionării temporare la export pentru …

Răşinari a fost desemnat cel mai atractiv sat din România în competiţia mondială „Best Tourism Villages”

Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale „Best Tourism Villages”, lansată de Organizaţia Mondială a Turismului (OMT). Satul a fost selectat, conform regulamentului, de …

Ministrul Energiei: Guvernul va da o Ordonanță de Urgență pentru a elimina declarație pe proprie răspundere pentru persoanele cu mai multe locuri de consum

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, cere eliminarea declarației pe proprie răspundere pentru persoanele cu mai multe locuri de consum, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Pentru celelalte trei categorii, respectiv clienţii finali casnici …

ANUNȚ

REFERITOR LA ELABORAREA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE PRIVIND MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI EFECTUARE A TRANSPORTULUI ÎN REGIM DE TAXI PE TERITORIUL MUNICIPIULUI REGHIN, APROBAT PRIN HCL NR. 14/23.01.2020, CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE …

Percheziții într-un dosar de falsificare de bancnote de 50 de euro și înșelăciune

La data de 19 decembrie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare, la imobilele unor persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de falsificare de monede străine, punere …

Nu toți bolnavii care utilizează dispozitive medicale vor beneficia de preț plafonat la energie

Noua lege a plafonării prețului la energie, stabilește că doar clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere vor beneficia …

Schemă de ajutor de stat timp de 3 ani, avizată pentru producătorii de legume-fructe și cartofi

Producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi vor putea beneficia, timp de 3 ani, de o schemă de ajutor de stat pentru subvenționarea a 20% din valoarea producţiei comercializate. Granturile acordate vor fi în limită anuală de 100.000 …

Bani din PNRR pentru investiții în capacități de stocare a energiei electrice (baterii). Ministerul Energiei a prelungit perioada de depunere a cererilor de finanțare

Ministerul Energiei a anunțat, luni, că a prelungit perioada de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii). Ghidul specific a fost modificat prin ordin, iar perioada …

Dacia lansează în ianuarie 2023 comenzile pentru primul model hibrid al mărcii. Jogger Hybrid va avea o autonomie de peste 900 km

Oficialii Dacia au anunțat luni că vor lansa, în ianuarie 2023, comenzile pentru primul model hibrid al mărcii, Dacia Jogger Hybrid 140. Primele livrări sunt prevăzute în luna martie a anului viitor, potrivit companiei. Beneficiind …