Avem campioni la Teqball
Cei trei sportivi de la Transilvania Teqball Team din Târgu-Mureș au o prestație foarte bună în primele două zile ale competiției Teqball World Series, care se desfășoară în perioada 14 – 18 septembrie la Cracovia, …
Cei trei sportivi de la Transilvania Teqball Team din Târgu-Mureș au o prestație foarte bună în primele două zile ale competiției Teqball World Series, care se desfășoară în perioada 14 – 18 septembrie la Cracovia, …
„Călătoria lui Kalo Dant în cele 7 lumi” este o adaptare după un basm țigănesc realizată de actrița și dramaturga Carmen Ghiurco, ce propune o poveste despre importanța de a visa și de a-ți urma …
Unii dintre cei mai cunoscuți scriitori, jurnaliști, editori și alte personalități culturale de prim rang vă așteaptă săptămâna viitoare, de pe 22 pe 25 septembrie, la Bookfest Târgu Mureș, ediția a VII-a, la Teatrul NaționalCristian …
Marșul se va desfășura duminică între orele 15:00 și 16:00. Se va porni din Centru și se ajunge tot în Centru.Evenimentul este dedicat bicicliștilor peste 14 ani și este organizat în cadrul programului BIKEATHON.ms Marșul …
Programul salinei va fi între orele 8-16, ultima intrare fiind la 14.30. Festivalul Sarmalelor de la Praid, revine după doi ani de pauză . Fie că vă plac sarmalele mici sau mari, picante sau cu afumătură, …
Prin apel la 112 , s-a sesizat că în Cartierul Belvedere, se plimbă printre blocuri doi cai nesupravegheaţi; poliţiştii locali au îndepărtat animalele din zonă urmând a identifica şi sancţiona proprietarul acestora. Poliția Locală Târgu …
Anul acesta, turismul românesc a avut o evoluție atipică, dar a înregistrat o creștere economică semnificativă, dacă ne raportăm la volumul cheltuielilor efectuate în ultimele două luni de vară. Astfel, în iulie-august 2022, s-au cheltuit …
Compania de Drumuri încă nu are un contract semnat pentru lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș, un tronson cu o lungime de 26 km. care include viaductul început de Bechtel la Suplacu de Barcău (1,6 km.) Practic, …
Aproximativ 40 de brașoveni au participat la prezentarea proiectului zonei de skate-park de sub cele trei pasaje din zona Fartec din Brașov. Dacă acest proiect se va materializa, Brașovul ar putea avea cel mai mare …
Pe teritoriul municipiului Toplița au fost marcate și omologate 6 trasee turistice montane: patru duc spre culmile munților Călimani și două spre creasta munților Gurghiu. 𝟭. Poiana Puturosu – Valea Lomaşului – Refugiul Lomăşiţei – …
Controlul presei a fost mereu o temă controversată în România. Un reportaj Recorder.
În august, prețurile din România s-au majorat cu 15,3%, iar scumpirea celor alimentare a fost de 18%. Potrivit INS, rata anuală a inflației din România a fost în august de 15,3%. Indicele din august a …
Am participat astăzi, alături de 𝐝𝐥 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐒𝐩𝐚𝐭𝐚𝐫𝐮, 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐄𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞𝐢, la Comisia de Dialog social, unde reprezentanții sindicatelor de la Azomureș și-au expus îngrijorările legate de măsurile pe care managementul le va lua în legătură …
Ne despart doar 3 zile de a V-a ediție a festivalului târgumureșean de artă “Zacusca de Artă”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, pe data de 17 septembrie 2022, începând cu ora 16.00. Festivalul se va …
În intervalul 15 septembrie – 15 octombrie 2022, la Primăria Târgu Mureș, se pot face înscrieri pentru locuințe destinate tineri (ANL), sociale și pentru chirii, fond de stat.De asemenea, solicitanții care au depus cereri în …
Municipalitatea face un nou pas pentru modernizarea parcului auto pentru transportul în comunJoi, 15 septembrie, primarul municipiului Târgu Mureș Soós Zoltán a semnat contractul pentru achiziția a 38 de autobuze ecologice. Câștigătorul contractului este societatea …
Fotbal Club Nova Vita debuteaza astazi in grupele EMF Eurocup 2022, competitie la care s-a calicat dupa ce a obtinut medalia de bronz la Campionatul National, Reprezentanta Campionatului Minifotbal Transilvania Tirgu-Mures face parte din Grupa …
Astazi, 15.09.2022, în jurul orei 13:50, o cădere de tensiune a afectat alimentarea cu energie electrică a Uzinei de apa Târgu Mureș. Aceasta a cauzat o scădere a presiunii în tot sistemul de distribuție alimentat …
Ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native din Tîrgu-Mureș – pe lângă scurtmetrajele şi lungmetrajele incluse în program – se anunţă a fi bogată şi în experienţe muzicale şi spectacole …
Va reamintim că, Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Mureș, au în lucru un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de “însușirea bunului găsit” de către o femeie neidentificată până în acest moment. La …
Spitalul Regional este un proiect inițiat de către Primăria Brașov, cu sprijinul BERD, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Brașov. Până acum, s-au parcurs diverse etape birocratice, dar pentru a se trece la …
În luna martie a acestui an, Knauf Insulation a devenit oficial proprietarul fabricii de vată minerală Gecsat S.A. din Târnăveni. Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața materialelor izolante, parte a …
Criza energetică de la nivel European determină managementul Azomureș, singurulproducător de îngrășăminte pentru agricultură din România, să adopte un nou set demăsuri de reducere a activităților de pe platforma de producție pentru următoareleluni.Producția de îngrășăminte …
Echipa Energofish Tirgu Mures joaca in Liga 1 a Ungariei cu 6 jucatori la fotbal de masă: Moldovan Karoly, Varga Ervin, Havas Peter, Incze Istvan, Koszta Zoltan si Valics Lehel. In fiecare an există 4 …
Pentru al XXII-lea an consecutiv, echipa Radio România Tg.Mureş porneşte la pedală pentru a promova frumusețile Transilvaniei, dar şi pentru a se întâlni cu ascultătorii la ei acasă, în comunităţile lor. Startul se va da …
Valoarea sumei lunare care poate fi acordată sub formă de tichete culturale va fi indexată cu inflația și va crește de la 150 de lei la 190 lei, în timp ce valoarea sumei ocazionale care …
Se apropie cu paşi repezi debutul în noul an competițional pentru cele două echipe de junioare ale clubului nostru! Anul acesta vom participa în Campionatul Național de Handbal la două categorii de vârstă, junioare II, …
Două treimi dintre elevii târgumureșeni vor beneficia de burse școlare, fie datorită rezultatelor excelente obținute în anul 2021 – 2022, fie ca urmare a situației sociale. Aceste tipuri de burse se acordă elevilor din clasele …
Bărbatul de 43 de ani care, în luna mai, şi-a ucis iubita şi apoi i-a abandonat cadavrul într-o localitate din judeţul Bihor a fost trimis în judecată de procurorii clujeni. Parchetul de pe lângă Tribunalul …