Mircea Geoană la UMFST
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a primit vizita Secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Marți, 26 iulie 2022, Secretarul general adjunct al NATO a avut o …
Campania „Spune DA! Susține donarea de organe.” – la Tg. Mureș
11 donatori în moarte cerebrală de la care s-au prelevat organe în 2022 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș! Este mult? Este puțin? Credem că ceea ce contează este doar: ESTE, există, se întâmplă și mai ales CONTINUĂ! …
A fost adoptat raportul financiar semestrial al Consiliului Județean Mureș
În cadrul ședinței de astăzi a fost adoptat raportul financiar semestrial al Consiliului Județean Mureș, și o serie de modificări în ceea ce privește creșterea unor taxe și tarife la instituțiile de cultură subordonate CJM. …
Mureș, printre județele cu cele mai mari valori ale sumelor pentru ajutoare sociale
Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 153.874 persoane în iunie 2022, cu 1.828 mai puţini faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială …
Precizari organizatorice cu privire la Festivitatea de absolvire a promoției 2022, organizată în cadrul UMFST Târgu Mureș
Festivitatea de absolvire a promoției 2022, organizată în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, va avea loc miercuri, 27 iulie 2022, la ora 19.00, pe Stadionul Trans-Sil …
Restricții de circulație la ieșirea din Luduș spre Târgu Mureș
Astăzi, 26.07.2022 a început montarea sistemelor de acoperire a rosturilor de dilatație la podul de pe DN 15, ieșire din localitatea Luduș spre Târgu Mureș (km 32+005). Lucrările vor dura până la sfârșitul săptămânii, în …
MureșHUB vă invită la un exercițiu de diversitate și prietenie
MureșHUB vă invită la un exercițiu de diversitate și prietenie. La final de săptămână, sâmbătă și duminică – 6 și 7 august, rezervați-vă timp pentru a descoperi secretele culturale (și nu numai) ale municipiului Târgu …
Prefectul de Mureș, Mara Togănel: Suntem, mereu, în mijlocul mureșenilor
Azi, în Coroisânmărtin. Rețeaua de canalizare va fi extinsă în comuna Coroisânmărtin, în urma finanțării de 14 milioane de lei alocată de Guvernul Ciucă în Programul Anghel Saligny. În aceste zile au început lucrările de …
Uber vrea să livreze alimente de la hipermarketuri și băuturi
Uber vrea să se extindă și să livreze și alte produse, precum alimente de la hipermarketuri și băuturi. Asta în condițiile în care comenzile de la restaurante scad din cauza inflației și a instabilității economice, …
Ziua Imnului Național
Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Mureș marchează Ziua Imnului Național în cadrul unei reuniuni festive, cu participarea membrilor și simpatizanților, fiind evocată istoria simbolului României și devenirea sa de-a lungul timpului, fiind amintite de …
BASCHET: CSM Târgu Mureș cu Voluntari şi Ciuc în cupă!
În 25 iulie la Ploieşti s-a tras la sorţi componeţa celor 6 grupe din cadrul Cupei României la baschet masculin. Din partea clubului CSM Târgu Mureș a participat antrenorul George Trif, cel care a tras …
A fost aprobată documentația pentru realizarea investiției de modernizare a drumului județean Târgu Mureș – Sărmașu
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș de astăzi a fost aprobată documentația tehnico economică și indicatorii tehnico economici petru investiția „Modernizare DJ152A, DJ151A și DJ151 Tg. Mureș (DN15E) – Band – Șăulia – …
Modificări de taxe și tarife la instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Mureș
Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș, a fost adoptată hotărârea privind majorarea unor taxe și tarife la instituțiile de cultură aflate în subordinea consiliului. Mai jos vă prezentăm câteva din principalele modificări …
Consiliul Județean împrumută comuna Chețani cu 350.000 de lei
Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară de astăzi, 26 iulie, acordarea unui împrumut în valoare de 350.000 de lei Comunei Chețani. Hotărârea de rectificare a bugetului județului Mureș a cuprins și acest punct având …
Rezultate remarcabile la ciclism pentru CSU Târgu Mureș
Duminică, 24 iulie, a avut loc a III-a etapă a Cupei Naționale XCM în cadrul maratonului „Movilele Blăjelului”. CSU Târgu Mureș a obținut următoarele rezultate: @logiluci, elite, locul 2 @hozatelias, juniori, locul 1 @szakacsmate_, juniori, …
Serviciul de distribuţie a gazelor naturale, sistat temporar in 6 localități din județul Mureș
Pentru a permite companiei Romgaz efectuarea unor lucrări specifice, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 27 iulie, între orele 9.00-16.00, în localitățile Poienița, Sânișor, Livezeni, Ivănești, Cotuș și …
Festivitatea de absolvire a promoției 2022, UMFST G.E. Palade din Tg. Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează miercuri, 27 iulie 2022, ora 19:00, Festivitatea de absolvire a promoției 2022. Evenimentul va avea loc pe Stadionul Trans-Sil din Târgu …
Program european de educație rutieră pentru siguranța bicicliștilor
În cadrul proiectului SAFE4CYCLE – finanțat prin Erasmus+, Fundația Comunitară Mureș împreună cu Asociația Sportivă Vuelta (HU), Bikeability Trust (UK), Mariborska Kolesarska Mreža (Slovenia) derulează un program comun de educație rutieră dedicat elevilor din clasele …
Bolt lansează serviciile de trotinete electrice în Târgu Mureş
Bolt, cel mai mare operator de trotinete electrice din Europa, lansează serviciile de închiriere a trotinetelor electrice în Târgu Mureş, după ce la finalul anului trecut a introdus în judeţ serviciile de transport la cerere. …
Peste 15 mii de turişti sunt aşteptaţi în weekend la ediţia a 28-a a Festivalului ”Sighişoara Medievală”
Peste 15 mii de turişti sunt aşteptaţi, în perioada 29-31 iulie, la cea de-a 28 ediţie a Festivalului ”Sighişoara Medievală”, organizatorii încurajându-i pe participanţi să se îmbrace în veşminte medievale şi să participe la evenimentele …
O dubă a ars azi noapte la Râciu
În această noapte, în jurul orei 22:39, un incendiu auto s-a produs în localitatea Râciu. A fost vorba despre o autoutilitară/dubă care a ars în totalitate în urma incendiului. Nu s-au înregistrat victime.Au intervenit pompierii …
Decizie istorică: Conturile Revolut pot fi poprite de ANAF
În luna octombrie a anului trecut, o companie de executări silite a formulat la Judecătoria Buftea şi Judecătoria Slobozia două chemări în instanţă pentru posesori ai unor carduri Revolut, scrie Fanatik. În România, conturile Revolut …
Punctul alb pentru cei doi eroi salvatori dintr-un magazin din Târgu Mureș: Orban Rozalia și Vlad Petru Mihai
Întreaga poveste poate fi citită în linkurile de mai jos:
Elena Berdan, șefa de promoție de la Medicină Dentară distinsă cu premiul de excelență „Profesor Univ. Dr. LUCIAN IEREMIA”
Cursul festiv al absolvenților Facultății de Medicină Dentară a avut loc în luni seară. În semn de recunoaștere a rezultatelor deosebite obținute pe parcursul anilor de studii și pentru stimularea pregătirii la începutul carierei de …
Mii de mureșeni nu mai vor buletin
În evidenţele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Târgu Mureș, figurează un număr de 3870 de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani și nu au solicitat eliberarea primului act de identitate sau persoane care …
O fundaţie din Ungaria organizează concerte în pădure în trei locaţii din Transilvania
Sfântu Gheorghe, luni, 25 iulie 2022 – Împreună cu partenerii săi din România, Fundaţia „Muzsikál az Erdő” (Cântă Pădurea) din Ungaria organizează concerte în pădure în trei locaţii din Transilvania: două din Secuime şi una …
Mircea Geoana la Târgu Mureș
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua miercuri, 27 iulie, o vizită de informare la sediul Batalionului 51 Operații Speciale „Vulturii”, din Târgu Mureș. Oficialul se va întâlni cu reprezentanții conducerii Comandamentului Forțelor …
Amendați pentru consum de alcool în stația de autobuz
Patrula mobilă de intervenţie a surprins în parcul de pe str.Voinicenilor pe numiţii: S. S. şi O. N. ambii din Cristeşti, care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public şi i-au sancţionat conform Legii 61/91 , …
Modernizarea liniei de tren Brașov – Sighișoara, în ritm de melc: Cele trei loturi au un avans de doar 10-14%, după doi ani cu lucrări
Lucrările pentru modernizarea Magistralei de tren Brașov – Sighișoara avansează foarte greu, după doi ani de la deschiderea șantierelor stadiul fizic de execuție pe cele trei loturi fiind cuprins între 10 și 14%, potrivit unui …