Jazz & Wine at the Museum
Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Villa Vinèa și Asociația Neumarkt Events, au deosebita plăcere de a vă invita la o seară de jazz cu „Ana Maria Galea Quartet”, urmată de o degustare de vinuri, …
Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Villa Vinèa și Asociația Neumarkt Events, au deosebita plăcere de a vă invita la o seară de jazz cu „Ana Maria Galea Quartet”, urmată de o degustare de vinuri, …
Ne-au adus zestre, de pe front, viață în libertate și în pace, împreună cu mândria de a aparține unei națiuni care a răspuns cu curaj, onoare și demnitate în fața confruntărilor și care mereu a …
O porţie gustoasă de sănătate. Vorbim despre afine, micuţele fructe care au ajuns să fie cultivate peste tot în lume. În județul Mureş, de exemplu, afinele de cultură sunt îngrijite chiar de Direcţia Silvică. Cei …
În primele șase luni ale anului 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mureș au fost încadrate în muncă 1227 persoane, dintre care 606 femei. Din …
Pentru mulţi părinţi vara înseamnă doar un concediu de două săptămâni și, în rest, luni întregi în care trebuie să găsească surse de distracție pentru copii. De aceea, echipa iya.ro a creat o listă cu cele mai apreciate …
Un bărbat din Albeşti, bănuit de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a fost reţinut de poliţişti. La data de 19 iulie 2022, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie rurală Sighişoara s-au sesizat din oficiu …
Astăzi, primarul municipiului Reghin a semnat la București parteneriatul de implementare alături de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, conform căruia se poate începe pregătirea procedurii de atribuire pentru proiectarea și execuția obiectivului. Valoarea totală a investiției …
”Alături de dl Sorin Mihai Grindeanu, viceprim-ministrul României și ministrul Transporturilor, și dl Mark Endre, primarul municipiului Reghin, am participat astăzi, la Ministerul Transporturilor, la semnarea Protocolului care vizează construcția Variantei Ocolitoare a Municipiului Reghin …
Parlamentul a reformat marţi finanţarea fracţiunilor şi a introdus un sistem de declaraţii de avere identic cu cel al deputaţilor în Parlamentul European (PE). Potrivit legii parlamentului, de la 1 ianuarie, bugetul de bază de …
În perioada 19-23 iulie, clubul Baschet Gladius – Lucky Dragons este co-organizator al competiției SportLife Summer League 2022. La această competiție, unde au luat startul 22 echipe, clubul este înscris cu 3 echipe de băieți …
Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, anunță ediția cu numărul 55 a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din …
134 de liceeni, absolvenți ai claselor a X-a și a XI-a vor trăi în această săptămână experiența vieții de student la UMFST în cadrul Universității de Vară pentru Elevi (UVE) 2022. Programul dedicat elevilor de …
Cea mai grea provocare internațională a anului 2022 pentru ACS Lupte BSG s-a încheiat și nu s-a încheiat oricum, ci cu îndeplinirea obiectivului! Onorantul loc 5, obținut de sportivul nostru David Metea ne demonstrează că …
Au fost demarate lucrările de reparații la Barajul de Priză nr. 1 din Tîrgu-Mureș, stavila de suprafață de la deschiderea nr. 4 fiind pusă la uscat. Nivelul în amonte a scăzut cu 1,2 m. Sistemul …
În această noapte se lucrează în localitatea Acățari, la asfaltarea intersecției dintre #DN13 și DJ151D (legătura spre Ungheni). Am ales să facem reparațiile pe timp de noapte astfel încât să perturbăm #circulația cât mai puțin …
Începând cu data de 15 iulie, compania aeriană moldovenească HiSky și-a suspendat zborurile charter dintre Târgu Mureș și Hurghada, Egipt. În ceea ce privește celelalte zboruri spre Egipt din Aeroportul Transilvania Târgu Mureș, trei au …
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a aprobat în ședința de astăzi înființarea, în cadrul Colegiului Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a …
Ministerul Sportului desfăşoară pe timpul vacanţei şcolare, în perioada 25 iulie – 19 august, proiectul „Hercules” prin care va oferi elevilor cu vârste între 6 şi 14 ani cursuri gratuite de iniţiere în diferite discipline, …
Printr-un apel la 112 Politia Locala a fost sesizata că pe B-dul Pandurilor, nr. 62, cade tencuiala de pe clădire . Poliţiştii locali din cadrul Biroului Disciplină în Construcții au notificat Asociaţia de proprietari care …
Pe baza datelor transmise de la Institutul Național de Statistică, chestionarul online completat de aproximativ 10.000 de locuitori din Târgu Mureș s-a dovedit a fi invalid. De aceea, Portik Vilmos-László și coordonatorul recensamântului din Târgu …
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a primit astăzi vizita președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dl. Mihai Claudiu Covaliu. În cadrul întâlnirii pe care președintele COSR a …
„Mă bucur de încrederea pe care ne-o acordă dl. Emil Florin Mocan, primarul comunei Chețani, şi dl Șerban Crăciun Spiru, primarul comunei Sânpetru de Câmpie – doi primari care au dovedit că au inițiativă și …
Pentru a marca această zi, miercuri, 20 iulie, aeronavele Bazei Aeriene 71 vor survola orașul. În acest sens, astăzi 19 iulie, vor avea loc antrenamente, astfel că mai multe tipuri de avioane vor putea fi …
Incendiu la un depozit în cadrul unui operator economic din localitatea Sărmășel Gară, strada Trandafirilor. Intervin pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Sămașu. Info ISU Mures
Subscrisa BEJ Wachter Julianna Eniko cu sediul în mun. Odorheiu Secuiesc , str. Tamasi Aron nr. 12 ap. 7, jud. Harghita prin executor judecătoresc Wachter Julianna Eniko , vinde prin licitaţie publică organizată, la sediul …
Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi vor fi luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung, a declarat …
Trăim cea mai mare scădere a procentajului de vaccinare la copii din ultimii 30 de ani. Un raport întocmit de Organizația Națiunilor Unite (ONU) arată că din cauza știrilor false și a dezinformării produse de …
Bangladesh se pregătește să trimită sute de muncitori în România, după ce a trimis deja circa 1.000 de lucrători, date indicând că Guvernul de la București s-a angajat să recruteze circa 40.000 de străini. Mugur …
La Târgu-Mureş, o profesoară a adus în faţa liceenilor o altă modalitate de a învăţa limba engleză: prin analizarea discursurilor unor personalităţi politice importante, dar, mai ales, prin concursuri de dezbatere. Briena Stoica (41 de …