Punctul.ro

Ce trebuie să știi despre amânarea ratelor la bancă. Atenție la dobânda pentru perioada de suspendare!

Guvernul a publicat hotărârea care conține normele de aplicare ale OUG 227/2020. Iată care sunt prevederile relevante pentru persoane fizice. Cine beneficiază Pot cere suspendarea ratelor persoanele ale căror venituri au fost afectate direct sau …

Spectacolul ”Nişte fete”, într-o reprezentaţie hibrid cu public şi live streaming la Teatrul Naţional Târgu Mureş

Compania ”Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat, joi, că spectacolul ”Nişte fete” de Neil LaBute, în regia Laurei Moldovan, va fi prima reprezentaţie cu public din acest an şi, date fiind normele de prevenire …

Festivalul FORMA 2

În urma câștigării unui grant prin programul ”Zilele Culturii Naționale 2021” organizat de Ministerul Culturii, 3g HUB, în parteneriat cu K’arte și Noiseloop Studio, vor organiza, în perioada 15 – 31 ianuarie 2021, cea de-a …

Incendiu la Seleuș

Pompierii mureșeni au intervenit la miezul nopții pentru stingerea unui incendiu produs la hornul unei case din Seleuș. Incendiul s-a manifestat la nivelul hornului și la acoperiș. Nu a existat pericol de extindere, a informat …

Producătorii de pe Târnava Mare, reuniţi într-o cooperativă pentru continuarea proiectului ‘Bucate din vecinătate’

Producătorii din zona Târnavei Mari, care au participat la Proiectul „Bucate din vecinătate”, iniţiat de Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Dealurile Tânavelor, finanţat prin fonduri europene, prin care se …