Nu se mai programează nașteri la spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș
Directorul instituției Claudiu Puiac a declar azi că 19 cadre medicale sunt pozitive, 2 noi-născuți pozitivi și 2 mame sunt de asemenea pozitive (din care una a ieșit ieri negativă). Legătura dintre mamă-nou născut este …
Se sisteaza apa marti 13 octombrie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 13.10.2020, între orele 08:00 – 12:00 (estimare), în următoarele zone:•Albesti-Boiu•Albesti:Poenitei,Muzeului,Ariei,Telepes,Valea …
TÂRGUL CETĂȚII a ajuns la cea de-a 10-a ediție
Cea de a patra ediție a Târgului Cetății din acest an, și a zecea de la lansare, va avea loc, în acest sfârșit de săptămână, la Târgu-Mureș, pe Bulevardul Cetății, în perioada 16-18 octombrie. Fiind …
‘Ştafeta veteranilor’ trece pe la Târgu Mureș
‘Ştafeta veteranilor’, un eveniment ce aduce un omagiu soldaţilor români care au murit sau au fost răniţi în misiuni militare, va debuta marţi la Tulcea şi se încheie pe 25 octombrie la Carei. „În prezent, …
Se restituie contravaloarea biletelor pentru spectacolele anulate
Cei dintre Dumneavoastră care aţi achiziţionat bilete la spectacolele anulate ale Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”, programate în intervalul 6 octombrie – 17 octombrie, puteţi solicita restituirea contravalorii acestora la Casieria Teatrului Naţional …
Piciorul unei fetiţe de nouă ani, reconstruit de o echipă medicală mixtă de la SCJU Târgu Mureş
O echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, coordonată de şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, doctorul Dorin Dorobanţu, a reuşit reconstrucţia piciorului unei fetiţe în vârstă …
Spitalul de Urgență Târgu Mureş sistează internările cronice
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a anunţat, luni, că din cauza creşterii numărului de infectări cu COVID-19, sistează toate internările cronice, asigurându-se doar internările de urgenţă şi internările care nu pot suporta …
Care sunt locurile de muncă ale viitorului
“Peste 10 ani, multe dintre joburile din prezent vor fi dispărute, în timp ce altele noi, focusate pe creativitate şi servicii de suport, vor fi lansate atât în mediul privat cât şi în sectorul public. …
În 16 localități și în Târgu Mureș din 14 octombrie, noi restricții cauzate de Covid-19
Având în vedere incidența cumulată a cazurilor de infecție cu coronavirus în ultimele 14 zile, în localitățile Târgu Mureș, Ungheni, Aluniș, Băla, Band, Brâncovenești, Corunca, Cristești, Cucerdea, Cuci, Lunca, Papiu Ilarian, Râciu, Sâncraiu de Mureș, …
83,6% externați, 8,3 % decedați din 1745 cazuri confirmate la SCJ Mureș
Pentru informarea cât mai corectă a mass mediei și opiniei publice Compartimentul de relații cu publicul al Spitalului Clinic Județean Mureș vă comunică următoarele: Numărul total de pacienți internați în Spitalul Clinic Județean Mureș, confirmați …
Peste 4 mii de lei a retras de pe un card bancar furat
Poliţiştii de investigaţii criminale din Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare la o persoană bănuită că şi-ar fi însuşit bani, prin efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. O persoană a fost reţinută pentru 24 …
Săptămâna acțiunii TRUCK&BUS în județul Mureș
În perioada 12 -18 octombrie a.c., Serviciul Rutier Mureş, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară acţiunea TRUCK&BUS pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului …
Mai multe cadre didactice, de teama infectării, au ieșit la pensie
Potrivit unor date ale Institutului Național de Statistică (INS) în anul școlar precedent numărul cadrelor didactice care au împlinit 65 sau și mai mulți ani de viață a ajuns la 3866. De teama îmbolnăvirilor cu …
Motown, o poveste mureșeană cu creații din lemn
Motown nu are o poveste complicată. Cel puţin aşa spune Andreea Miron, creatoarea din spatele proiectului, fost asistent universitar, fost consultant în fonduri europene şi actual antreprenor în devenire. A fost nevoie de un moment …
Reghineanca Zita Moldovan, cofondatoare a primului teatru rom din România
Libertatea a lansat o serie de portrete ale femeilor rome care și-au construit succesul pe temeritatea de a înfrunta prejudecățile, indiferent de costul personal pe care l-au plătit. O relatare le include pe actrițele Mihaela …
Se sistează apa luni 12 octombrie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 12.10.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str.Țesătorilor, …
Patru moduri în care poți fi mai productiv atunci când lucrezi de acasă
Dacă te numeri printre cei care lucrează de acasă din cauza pandemiei sau deja lucrai în acest mod, fiind freelancer sau având propria afacere, te vor ajuta următoarele sfaturi referitoare la o mai bună productivitate. …
Premiile Festivalului de Film de Scurtmetraj Alter-native 28
La Tîrgu-Mureș s-a desf[;urat ediția a 28-a a Festivalului Internațional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, care, din cauza epidemiei de coronavirus, anul acesta și-a schimbat locația la Teatrul de Vară. În cele cinci zile ale festivalului, pe lângă …
Pompierii au eliberat câinele
Un câine de talie mare a avut nenorocul să rămână prins sun scara unui tobogan dintr-un parc din Târgu Mureș. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi eliberat. Pompierii militari de la Detașamentul …
Casă de locuit în flăcări, la Livezeni
În localitatea Livezeni, pe strada Capelei a izbucnit un incendiu la o casă de locuit. Au ars aproximativ 30mp din locuință, din fericire fără să producă victime omenești și nici pericol de propagare. Au intervenit …
De la campion la campion!
Fetele Lotului Olimpic împreună cu Federația Română de Lupte Libere înțeleg să mulțumească sportivilor care au obținut rezultate deosebite prin proiectul ”De la campion la campion!” Astfel Alina Vuc i-a oferit vicepreședintelui Federației Române de …
Drum lin, Vasile Cazan!
”Chiar dacă suntem izolați și stăm mai mult în casă în această perioadă, avem, însă, datoria să luptăm împreună pentru a învinge Corona virusul. Și sunt convins că vom câștiga această bătălie dacă ținem aproape. …
Recomandările actuale sunt pentru vegani
pentru toată lumea, nu numai pentru vegani. Persoanele care urmează regimuri vegane care nu sunt bine alcătuite, sunt predispuși spre un risc înalt de anumite deficiențe de nutrienți – vitamina B12, vitamina D, Omega-3, fier, …
Scurt pe doi, situația Covid-19 la Sângeorgiu de Mureș
Ca să avem o imagine clară a situației din comuna Sângeorgiu de Mureș, primarul Sofalvi Szabolcs a făcut o trecere în revistă a cazurilor confirmate, internate și a persoanelor aflate în izolare, în același timp …
Mai multe cazuri confirmate de Covid-19 la Neonatologie SCJ Mureș
Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, care funcționează împreună cu Clinica de Obstetrică Ginecologie s-a închis de astăzi. Pacienții nu mai pot fi primiți, fiind transferați la Clinica de Obstretică Ginecologie II din …
Președintele Consiliului Județean, 14 zile în izolare la domiciliu
Potrivit unei postări pe pagina sa de socializare, președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc a făcut testul pentru Covid-19. Iată cum explică cele întâmplate: ”Nu m-am simțit bine și am decis, din precauție, să fac …
Covid-19 în cifre: în țară și în județ
Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de COVID – 19, dintre acestea 114.792 de pacienți, adică 77,12% au fost declarați vindecați. Până astăzi, 5.299 persoane diagnosticate cu infecție …
Incendii de locuințe.UPDATE
În această după-masă două incendii de locuințe au fost semnalate pe teritotiul județului Mureș. Unul în localitatea Aluniș, altul în localitatea Mădărașu de Câmpie. Au intervenit pompierii militari de la Punctul de lucru Deda și …