La data de 28 mai a.c., în jurul orei 21.20, pe strada Moldovei din municipiul Tîrgu Mureş, un bărbat, de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, din localitatea Dumbrăvioara, în urma accidentului rezultând doar pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului de 44 de ani i-a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care acesta a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Category: Stirile Punctul