Stirile Punctul

Palatul Administrativ din Târgu Mureș va fi renovat: a fost semnat contractul pentru reabilitarea fațadei

Procesul de conservare și restaurare a Palatului Administrativ din Târgu Mureș a ajuns la o etapă importantă. Consiliul Județean Mureș a semnat contractul de execuție cu câștigătorul procedurii de achiziție publică, compania Lukacs Alpin’s. Investiția vizează renovarea completă a fațadei clădirii monument istoric, construită între anii 1905–1907 în stil art nouveau, precum și restaurarea valorilor arhitecturale originale. Valoarea contractului este de 9,9 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 3 ani.

Palatul Administrativ (fosta Primărie) este clasificat ca monument istoric de categoria „A”, cel mai înalt nivel de protecție. Ultimele lucrări de restaurare a fațadei au fost realizate în anii 1990, astfel că o nouă intervenție a devenit necesară.

„După renovarea Palatului Culturii, am considerat o datorie să restaurăm și fațada Palatului Administrativ, afectată de trecerea timpului, în conformitate cu planurile originale în art nouveau. Nu este vorba doar despre o simplă renovare, ci despre o intervenție atentă de conservare a patrimoniului, în cadrul căreia fiecare detaliu – de la decorațiunile din ceramică până la piesele ornamentale din fier forjat – își va recăpăta strălucirea de odinioară. Sunt convins că expertiza companiei Lukacs Alpin’s va garanta o lucrare de calitate, de care acest monument deosebit are nevoie pentru a rămâne în continuare unul dintre simbolurile orașului nostru și ale județului Mureș”, a declarat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, cu ocazia semnării contractului.

Principalele lucrări prevăzute în cadrul proiectului:

În cadrul procesului de renovare, specialiștii vor îndepărta straturile de tencuială pe bază de ciment aplicate de-a lungul deceniilor, considerate necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, și vor reveni la tehnologia originală pe bază de var. Proiectul acordă o atenție deosebită următoarelor elemente:

• Restaurarea fațadei: refacerea structurilor originale de tencuială netedă și rugoasă, în culorile stabilite pe baza cercetărilor istorice.

• Protejarea elementelor decorative: restaurarea decorațiunilor din ceramică glazurată, a elementelor din piatră și a mozaicurilor de pe fațadă.

• Tâmplărie și elemente metalice: recondiționarea completă a ușilor și ferestrelor exterioare din lemn, precum și a grilajelor din fier forjat. Vor fi reparate sau înlocuite elementele de umbrire, iar în zona curții vor fi montate grilaje metalice noi, realizate în concordanță cu stilul arhitectural al clădirii.

• Reparații structurale: consolidarea structurii cupolei situate deasupra sălii mari de ședințe, precum și reabilitarea terasei de la etajul al II-lea și eliminarea infiltrațiilor de apă.

Pe durata lucrărilor, clădirea nu va fi închisă și va continua să funcționeze ca sediu al Consiliului Județean Mureș și al Instituției Prefectului județul Mureș. După predarea amplasamentului, lucrările vor începe în cursul primăverii.


Biroul de presă al Consiliului Județean Mureș