Adunarea Generală și Conferința Națională a Asociației Aeroporturilor din România (AAR) se desfășoară timp de 2 zile la Sovata și beneficiază de participarea reprezentanților aeroporturilor din România, al liniilor aeriene, al operatorilor și alți factori implicați.
Câteva idei puse în dezbatere:
În 2023 se preconizează egalarea traficului aerian din 2019, anul de vârf pentru România.
Întârzierile din sistem sunt provocate de lipsa de personal de pe marile aeroporturi
internaționale. Aeroporturile din România au o situație generală mai bună față de marile aeroporturi din lume.
Se încearcă o colaborare mai bună între factorii implicați (linii aeriene, operatori, aeroporturi) pentru a fi cât mai puține curse cu întârziere.
Tot azi se inaugurează Aeroportul Brașov, noul ministru al dezvoltării este fostul președinte al CJ Brașov, cel mai mare susținător al acestui proiect major pentru Brașov.
Până în 2040 se preconizează dublarea traficului intern și internațional pe teritoriul României, deci va fi nevoie de peste 1,5 miliarde de euro investiții în aeroporturi pentru a putea deservi aceste cifre de trafic.
Aeroportul Târgu Mureș, are 3 proiecte de investiții care fie se derulează fie încep în acest an care vor dubla capacitatea de primire / plecare a aeroportului de la 350.000 la 700.000 pasageri / an.
David Ciceo directorul Aeroportului Cluj-Napoca a prezentat la rândul său proiectele majore ale instituției pe care o conduce și anume prelungirea pistei la 3400 de metri care poate fi posibilă doar după mutarea albiei Someșului (în derulare) – termen de 6-7 ani, un nou terminal și un nou spațiu pentru gararea aeronavelor.
Cristian Teodorescu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.