Comitetul Interminiserial pentru Securitate “Vizita Papa Francisc” a analizat condițiile meteo și a decis ca, aeronava care îl va transporta pe Sanctitatea Sa Papa Francisc să aterizeze la Targu Mureș, nu în județul Bacău, cum era anunțat inițial.
Papa Francisc a primit, sâmbătă, pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureş, de la prefectul de Mureş, Mircea Duşa, distincţia Fibula de la Suseni, simbolul judeţului, care reprezintă replica unei comori unice în lume, ce datează din Hallstattul timpuriu, prima Epocă a Fierului.
„Am avut onoarea şi plăcerea de a-l primi în judeţul Mureş pe Sfântul Părinte, Papa Francisc. Un moment deosebit pentru mureşeni faptul că, pentru câteva clipe, Sanctitatea Sa s-a aflat în judeţul Mureş. I-am urat bun venit şi, ca un semn de apreciere a personalităţii sale, i-am oferit cea mai înaltă distincţie a judeţului Mureş, Fibula de la Suseni, un obiect de podoabă care datează din Epoca Fierului, care a fost descoperit în judeţ şi este unic în lume. I-am dorit numai bine, sănătate şi să binecuvânteze oamenii cu dragostea pe care le-o poartă. Fibula de la Suseni a fost conferită prin ordin de prefect. Mi-a spus că îi face plăcere să fie, pentru câteva clipe, în judeţul Mureş şi că oamenii de aici sunt la fel de buni ca oamenii din întreaga ţară”, a declarat prefectul de Mureş.
Potrivit lui Duşa, autorităţile au fost informate „destul de târziu” că Papa va ateriza pe aeroportul din Târgu Mureş, astfel că acesta a fost întâmpinat doar de „câţiva locuitori din zonă”.
„Este un eveniment deosebit, chiar dacă nu era planificată această vizită scurtă, faptul că a poposit pe teritoriul judeţului Mureş este unul deosebit şi locuitorii judeţului apreciază acest eveniment. Au participat şi câţiva locuitori din zonă, ştirea a venit destul de târziu că va ateriza la Târgu Mureş, probabil că, dacă se cunoştea intenţia de a vizita şi judeţul Mureş, cu siguranţă erau mult mai mulţi”, a declarat prefectul Mircea Duşa.
În drumul său către Şumuleu Ciuc, Papa Francisc a salutat din maşină oamenii care s-au adunat în faţa Aeroportului Transilvania pentru a-l întâmpina.
Înaintea sosirii Suveranului Pontif, cu o aeronavă TAROM, pe Aeroportul din Târgu Mureş a aterizat şi o aeronavă Spartan, cu care a venit premierul Viorica Dăncilă.
Premierul a plecat imediat după aterizare către Şumuleu Ciuc, unde îl va întâmpina pe Papa Francisc.
Surse oficiale au arătat că, după ceremonia de la Şumuleu Ciuc, Papa va decola de pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş în jurul orei 16,00. AGERPRES
Sfantul Parinte a ajuns sâmbătă dimineata la Aeroportul Transilvania. Prefectul Mircea Dușa si primarul Dorin Florea l-au primit la scara avionului.
Papa Francisc i-a salutat pe cei câțiva zeci de mureșeni aflați în fața Aeroportului și a plecat cu mașina la Miercurea-Ciuc.
Oamenii prezenţi pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş, atât civili, cât şi autorităţi sau forţe de ordine, s-au arătat extrem de emoţionaţi de scurta vizită efectuată pe teritoriul judeţului Mureş de către Papa Francisc.
Prefectul judeţului, Mircea Duşa, a afirmat că este onorat de întâlnirea cu Papa Francisc, arătând că poartă în suflet mulţumirea că este a doua oară când se întâlneşte cu un Suveran Pontif.
„Port în suflet şi plăcerea de a-l fi întâlnit şi pe Papa Ioan Paul al II-lea, când am fost primit oficial la Vatican de Sfinţia Sa, atunci când România, în 2001, a donat pentru prima dată Bradul de Crăciun pentru Vatican”, a declarat Mircea Duşa.
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a arătat, la rândul său, că emoţiile transmise de privirea blândă şi atingerea caldă a unei personalităţi cum este Papa Francisc, sunt unice.
„Într-o viaţă poţi să ai parte de multe bucurii, dar emoţiile transmise de privirea blândă şi atingerea caldă a unei personalităţi cum este Suveranul Pontif Papa Francisc, sunt unice. Aceste trăiri doresc să le împărtăşesc cu toţi târgumureşenii care înţeleg, apreciază şi respectă întreaga activitate a Suveranului Pontif Papa Francisc”, a arătat Dorin Florea.
Mureşenii veniţi în număr destul de mare la Aeroportul Transilvania Târgu Mureş susţin că au auzit de dimineaţă ştirile referitoare la sosirea Sanctităţii Sale, s-au îmbrăcat şi, în ciuda ploii, au parcurs şi câte 20-25 de kilometri pentru a-l zări, chiar şi pentru câteva clipe, pe Papa Francisc.
„Azi noapte am aflat că vine Papa Francisc la Târgu Mureş. Când am văzut azi dimineaţă la televizor că se îndreaptă spre Otopeni, l-am luat pe nepotul şi i-am spus că mergem să îl vedem pe Sfântul Părinte. Suntem din Târgu Mureş şi sunt ortodox. E un moment deosebit, l-am văzut doar la televizor, sper să l vedem şi în realitate’, ne-a spus unul dintre cei prezenţi la aeroport.
Alţi oameni s-au arătat extrem de entuziasmaţi şi emoţionaţi şi au aşteptat cu nerăbdare să îl zărească pe Suveranul Pontif într-una din maşinile din coloana oficială care părăsea aeroportul.
„Am venit să îl întâmpinăm pe Papa Francisc şi sperăm să avem ocazia să îl şi salutăm de aproape, să îl vedem mai de aproape. Am aflat la ora 7 şi am venit, sunt din Târgu Mureş, sunt catolică şi chiar m-am bucurat foarte mult când am auzit că va veni la Târgu Mureş. Este foarte important, este ceva aparte ca un papă să vină să pună piciorul pe pământ românesc, este emoţionant, am trăiri foarte puternice”, a spus Vera Lazăr.
Deşi ploua foarte tare, în momentul plecării de pe Aeroport, Suveranul Pontif a dat jos geamul de la portiera maşinii în care de afla şi i-a salutat pe oamenii veniţi să îl întâmpine. AGERPRES