Iubitorii maşinilor de epocă vor avea parte de un eveniment pe măsura pasiunii lor! Parada Vehiculelor Istorice, aflată la a 4-a ediţie, considerată reprezentativă pentru România, adună din nou cele mai preţioase maşini de epocă, martore de seamă ale trecutului. Evenimentul adună la Tîrgu Mureş zeci de colecţionari de autoturisme, din ţară şi străinătate. Peste 50 de maşini de mare valoare vor putea fi admirate în Cetatea dinTîrgu Mureş, timp de două zile.
Vedetele retro vor participa la Concursul de Eleganţă, care va avea loc pe data de 25 şi 26 mai 2018. Juriul format din 4 arbitri va desemna câştigătoarele ediţiei. Vineri, 25 mai, începând cu ora 11,00 va avea loc secţiunea I, jurizare statică, iar sâmbătă, 26 mai, se va desfăşura secţiunea II. Tot sâmbătă vor fi premiaţi câştigătorii.
Parada Vehiculelor Istorice este organizată de Primăria Tîrgu Mureş în parteneriat cu Retromobil Club România, Club MP-66 şi Universitatea Cultural Ştiinţifică.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.