Un tânăr în vârstă de aproximativ 25 ani, cetăţean ungar, a fost rănit la coloana vertebrală după ce a căzut cu parapanta în zona Odorhei, el fiind preluat de un elicopter SMURD, care l-a transportă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că accidentul s-a petrecut în zona Vârfului Rez, din apropiere de Odorheiu Secuiesc, la faţa locului deplasându-de un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Harghita, precum şi mai mulţi salvamontişti.
Întrucât exista suspiciunea că bărbatul are fractură a coloanei vertebrale, a fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD, care îl transportă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.
Potrivit sursei citate, rănitul, în vârstă de aproximativ 25 ani, este conştient şi cooperant.
Deocamdată, nu se cunosc împrejurările în care s-a produs accidentul de parapantă.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.