Consilierii locali din Târgu Mureș au votat, joi, gestionarea directă a parcărilor din oraș, începând de la mijlocul lunii mai, dar nu de către Administrația Domeniului Public, cum s-a propus în proiectul de hotărâre întocmit în acest sens, ci de către o altă societate din subordinea municipalității, respectiv SC Administrator Imobil și Piețe.
Fostul viceprimar al municipiului, Peti Andrei (UDMR) a propus amânarea discutării acestui punct de pe ordinea de zi, propunere respinsă de colegii săi, precum și câteva amendamente.
“Singurul lucru care ar trebui să conteze ar fi aspectul financiar, cea mai avantajoasă variantă ar fi în regim propriu sau externalizat, cu reconsiderarea taxei de concesiune”, a spus Peti, care a fost aprobat la acest punct și de Radu Bălaș (POL), care a arătat că HCL în vigoare prevede o taxă de concesionare prea mică, de 1,2 milioane de lei.
Peti a propus ca gestionarea parcărilor să fie făcută nu de ADP, unde există foarte multe limitări legate de angajații existenți, ci de o altă firmă din subordinea primăriei, care nu are aceste limitări, cum ar fi SC Administrator Imobil și Piețe Târgu Mureș, care oricum are codul CAEN care permite desfășurarea acestei activități.
Un alt amendament propus de Peti a fost ca gestionarea parcărilor să aibă ca dată de începere 1 iunie, nu 1 aprilie, considerată un termen prea strâns, în timp ce Pápai László (POL) a venit cu termenul de 14 mai, motivând că până atunci sunt valabile abonamentele.
Cum propunerea inițială a fost respinsă, amendamentele legate de firma care va gestiona parcările – SC Administrator Imobil și Piețe Târgu Mureș – și termenul de începere de 14 mai au fost adoptate de consilierii locali, cu 16 voturi “pentru” și o abținere.