Actualul parc al Tineretului are configurația actuală după ce a fost construit digul Mureșului, râul care a devenit fluviu la inundațiile din anul 1970.
Atunci a avut loc o transformare radicală a malului stâng al Mureșului. O alee circulară, plantarea unor copaci, edificarea unei construcții în centrul parcului și amplasarea unor bănci au fost primii pași spre crearea unui posibil „Central Park” în viitor. Nu s-a întâmplat această minune și anii au trecut fără speranțe de mai bine. Dimpotrivă. După evenimentele din decembrie 1989 au apărut probleme cu titlul de proprietate, apoi nu s-au găsit fonduri pentru reabilitare, poate un motiv a fost și plasarea pe ultimele locuri pe o listă de priorități.
În ziua de 22 noiembrie 2016 pe Ordinea de zi a Consiliului Local Luduș a fost înscris un proiect de hotărâre inițiat de primarul Cristian Moldovan pe baza unui referat al șefului Serviciului „Investiții, Achiziții, Domeniu Public” (IADP) Anca Năsăudean, prin care aleșii locali erau invitați să aprobe documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Modernizare, amenajare și dotare Parcul Tineretului”, precum și indicatorii tehnico – economici reprezentând valoarea estimativă a investiției în faza de aprobare a „Documentației de Avizare a Lucrărilor de Investiții” (DALI).
Conform valorii estimative din devizul general al lucrării de 8044062 lei (cu TVA), partea de Construcții și Montaj este de 4575235 lei (inclusiv TVA), întreaga sumă fiind necesară pentru amenajarea a 20.545 de m.p. de spațiu verde. Finanțarea investiției se face din trei surse: din fonduri externe nerambursabile, fonduri de la bugetul de stat și sume de la bugetul local.
Starea actuală
Comparația cu „Central Park” din New York pe care am făcut-o se limitează doar la forma dreptunghiulară a terenului și de apropierea de un curs de apă. În rest, se constată o degradare a terenului și a vegetației arboricole, cu bănci degradate, alei cu plăci denivelate, cu lipsa instalațiilor de iluminare, de irigare și dotări sanitare. Ca urmare, acest loc a devenit un obiectiv ocolit de cetățenii orașului care ar dori să iasă în natură într-un loc prietenos. Actualul proiect se încadrează în Axa prioritară 5 care se ocupă de îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protejarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural; Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, reducerii poluării aerului și reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate.
Scenariul optimist
În cel de-al doilea mandat al său, primarul Cristian Moldovan dorește să revitalizeze acest obiectiv pentru cetățenii orașului dornici de mișcare în aer liber.
Pentru aceasta a contactat o firmă specializată care a prezentat două scenarii tehnico-economice prin care se poate realiza obiectivul propus. Scenariul ales, cel optimist se desfășoară pe parcursul a 30 de luni și prevede transformarea terenului actual în „spațiu verde de agrement, prin reconversia funcțională a terenului în parc de petrecere a timpului liber, prin realizarea unei infrastructuri edilitare, zonificarea și regândirea din punct de vedere urbanistic și funcțional a întregului parc”.
În proiect este prevăzută amenajarea unor alei pietonale de promenadă și relaxare; Realizarea infrastructurii utilitare (apă, canalizare, iluminat public); Realizarea sistemului de irigații; Amenajarea unui amfiteatru, a unor gradene înierbate și a unei scene ecologice; Amenajarea unei piste de alergare; Amenajarea unor terenuri de sport înierbate, inclusiv aparate de joc; Amenajarea unui parc tematic de joacă pentru copii; Construirea unei anexe funcționale (toaletă publică, vestiare, administrare, întreținere spații verzi); Reabilitarea spațiilor verzi plantate, refacerea fondului arborescent și arbustier, înlocuirea celui degradat cu material dendrologic nou; Realizarea împrejmuirii ecologice – verde; Amenajarea peisajeră și sistematizarea verticală a terenului; Dotarea corespunzătoare cu echipamente și aparate speciale pentru sport în aer liber. Este de notat că în procesul de proiectare și elaborare a documentațiilor se are în vedere folosirea materialelor ecologice, atât la nivelul finisajelor, cât și a mobilierului urban și adaptarea unor soluții care utilizează energiile regenerabile. Avantajele scenariului optimist „constau în realizarea investiției prin costuri mai bine direcționate, cu efecte scontate și beneficii sigure la nivelul zonei, atât estetic cât și funcțional, de care vor beneficia toți locuitorii orașului, și nu numai”, se menționează în Anexa nr. 1 la Proiectul de Hotărâre care a fost aprobat de aleșii locali.
Ultima oră
Vineri, 25 noiembrie, Proiectul a fost depus la ADR Centru Alba Iulia. Urmează verificarea dosarului, o vizită la fața locului, după care ADR hotărăște soarta finanțării. Da sau nu. Când se va întâmpla aceasta? Există un termen pentru finalizare la care Primăria orașului nu mai are nicio influență, nimic nu mai depinde de ea. Oricum, până la primăvară vom afla dacă proiectul este eligibil și primește finanțare, după care se vor face pașii următori și vom scoate și noi semnul întrebării din titlu.
Ioan A. Borgovan