La Parlament a avut loc o şedinţă comună convocată pentru aprobarea înfiinţării unui Comandament Regional NATO de Operaţii Speciale, în Garnizoana Târgu Mureş. Solicitarea a fost trimisă de preşedintele Klaus Iohannis.
Parlamentul României a aprobat, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, înfiinţarea Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale pe teritoriul României, în Garnizoana Târgu Mureş, ca structură nepermanentă, pe principiul naţiunii-lider, cu comandă rotaţională. Modul de organizare şi funcţionare a acestui comandament regional se stabileşte în plan bilateral, între România şi Bulgaria.
În solicitarea trimisă Parlamentului de preşedintele Klaus Iohannis se arată că, pe fondul modificării radicale a mediului internaţional de securitate generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, NATO a finalizat procesul de elaborare a noilor planuri necesare implementării conceptului de descurajare şi apărare în spaţiul euroatlantic.
Având în vedere proximitatea României şi Bulgariei faţă de zona de conflict, structurile militare ale celor două ţări au propus un proiect de constituire a unui Comandament Regional de Componentă de Operaţii Speciale, iar intenţia comună a celor două ţări este să atingă, până la finele lui 2024, capacitatea operaţională completă.