Potrivit deciziei din şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Partidului Civic Maghiar (PCM), care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Odorheiu Secuiesc, proiectul de lege pentru autonomia Ţinutului Secuiesc va fi retrimisă în Parlament – a anunţat luni partidul.
Potrivit comunicatului PCM, membrii comitetului şi-au exprimat
în mod unanim dorinţa de a continua să sprijine în mod hotărât
lupta pentru autonomie, prezentând iar şi iar legislativului
românesc proiectul de lege, pentru ca dorinţa de autonomie a
secuilor să fie menţinută pe ordinea de zi a parlamentului.
“Exemplul Tirolului de Sud ne dă speranţa că perseverenţa şi
efortul susţinut pot aduce un rezultat pozitiv şi în România” – se
arată în comunicat.
Comitetul Executiv Naţional al PCM l-a ales preşedinte pe
István Pethő, consilier judeţean din partea partidului în cadrul
Consiliului Judeţean Covasna, şi a decis, de asemenea, ca Zoltán
Salamon, preşedintele organizaţiei judeţene din Harghita a
partidului, să deţină de acum funcţia de preşedintele executiv în
cadrul PCM.
Comitetul a mai decis să iniţieze negocieri cu UDMR pentru o
participare comună la alegerile pentru Parlamentul European.
Potrivit comunicatului, PCM solicită un loc eligibil pe lista UDMR
pentru Zsuzsanna Márton, care ocupă în prezent funcţia de primar al
comunei Agriş din judeţul Satu Mare. PCM a anunţat că nu exclude
nicio posibilitate prin care poate afişa obiectivele partidului la
alegerile europarlamentare.
Partidul Civic Maghiar s-a format ca opoziţia UDMR-ului, însă
începând cu 2014, cele două entităţi cooperează. Ca urmare a
acestei colaborări, doi politicieni ai PCM au ajuns în camera
inferioară a Parlamentului României de pe lista candidaţilor UDMR.
Includerea politicienilor PCM pe listele electorale ale UDMR este
posibilă prin faptul că, în timp ce PCM este înregistrată ca
partid, UDMR este organizaţie neguvernamentală. Astfel, un
politician poate fi membru atât al PCM, cât şi al UDMR. În 2009,
UDMR a trimis în Parlamentul European trei deputaţi, iar în 2014,
doi.
MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.