Pasajul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc, redenumit Podul Ligat, a fost deschis vineri circulaţiei, după peste un an şi jumătate în care a fost închis pentru reabilitare, iar la eveniment a fost prezent şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a mulţumit locuitorilor municipiului. pentru răbdarea de care au dat dovadă.
Primarul Korodi Attila a semnat contractul de reabilitare a pasajului acum doi ani, aceasta fiind ”cea mai costisitoare investiţie din ultima perioadă în Miercurea-Ciuc”, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. Podul a fost închis pe 26 aprilie 2022, iar în aceeaşi zi a început demolarea vechii structuri.
„Acest pod leagă trecutul de prezent şi prezentul de viitor. Este important să ne confruntăm pe noi înşine şi generaţiile viitoare cu istoria noastră şi, în acest spirit, am numit pasajul Podul Ligat”, a declarat primarul Korodi Attila în discursul său, potrivit comunicatului.
Cu această ocazie, primarul Korodi Attila şi viceprimarul Bors Bela au dezvelit panoul care anunţă noua denumire a podului.
„De obicei se construiesc poduri către alţi oameni, către alte comunităţi. Metaforic, noi ne petrecem viaţa construind poduri, aceasta este meseria noastră. Este cel mai firesc lucru din lume ca o comunitate ca a noastră să se unească. Acesta este modul în care privim comunitatea din Miercurea-Ciuc, din regiunea Ciuc şi secuimea. Comunitatea noastră este cea mai importantă prioritate pentru noi şi nimic nu poate anula acest lucru”, a spus şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Reconstrucţia podului Ligat a costat aproape 60 de milioane de lei, din care 15,74 milioane de lei au fost cofinanţate de Uniunea Europeană şi Guvernul României, suma rămasă fiind asigurată din bugetul propriu al oraşului, se arată în comunicatul transmis de Primăria Miercurea-Ciuc.
Podul are o lungime de 498,45 metri şi o lăţime de 14,20 metri, fiind amenajate piste pentru biciclişti şi pietoni pe ambele părţi ale carosabilului, precum şi pereţi antifonici. AGERPRES