În acest an Festivalul Național de Teatru (FNT) din București va avea loc în perioada 22-29 noiembrie. Denumit FNT30 / FNT ALTFEL, în spiritul schimbării, festivalul se bazează pe dialogul dintre trecut și prezent și își va difuza programele artistice exclusiv prin mijloace multimedia. Ediția din acest an este o „reînviere” entuziastă dar și sinceră a trecutului Festivalului Național de Teatru, cu o nostalgie pentru trecut, dar încercându-se în același timp formularea unor răspunsuri concrete la întrebarea: ce a fost și ce a devenit festivalul în teatrul românesc?
Spectacolele festivalului au fost grupate în douăsprezece puncte de program. Programul FNeuitareT include spectacole care au avut un impact major asupra dezvoltării artei teatrale din România în ultimele decenii, aici fiind inclusă și producția Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte a Companiei Tompa Miklós, Teatrul Național Târgu Mureș. Regia de mare succes a lui Radu Afrim evocă cu nostalgie și ironie România anilor ’70, viața din perioada socialismului care prin rememorare se întinde până în prezent.
Producția va fi difuzată gratuit pe site-ul festivalului la data de 28 noiembrie 2020 începând cu orele 19.00 și va fi disponibilă cu subtitrări în engleză și română timp de 48 de ore:
https://fnt.ro/2020/pasarea-retro-se-loveste-de-bloc-si-cade-pe-asfaltul-fierbinte-de-radu-afrim/
Mai multe informații puteți găsi pe site-ul Companiei Tompa Miklós, pe pagina de Facebook și pe instagram (www.facebook.com/tompamiklos; @tompamiklostarsulat )
Pasărea Retro la cea de-a 30-a ediție a Festivalului de Teatru
Category: Stirile Punctul