Senatorul democrat-liberal Marius Paşcan a susţinut, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că Uniunea Social Liberală ar încerca să anihileze opoziţia, prin limitarea accesului parlamentarilor în a-şi exprima punctul de vedere de la tribuna Parlamentului.
‘Nu orice parlamentar poate să-şi susţină un punct de vedere vizavi de un proiect de act normativ. Liderul de grup. În mod excepţional altcineva. Pe de altă parte, este restrâns timpul alocat declaraţiilor politice, ceea ce nu s-a întâmplat în niciun Legislativ de până acum. De pildă, PDL are alocate – pentru că declaraţiile politice se fac într-o singură zi, marţi – tot grupul parlamentar are alocate 12 minute. Degeaba ai ceva de spus. Ţi se pune pumnul în gură, ţi se interzice să susţii o declaraţie politică, nu eşti lăsat să vorbeşti în Parlament, este interzis. Prin aceste manifestări, USL se manifestă în mod totalitar, încearcă să anihileze total opoziţia, să nu mai aibă nici dreptul la cuvânt’, a arătat Marius Paşcan.
Acesta a spus că în orice democraţie rezonabilă, opoziţia trebuie ascultată şi că parlamentarii PDL au ajuns în situaţia în care în Parlamentul României, în special în Senat, ‘se schimbă peste noapte regulamentele pe care le impune majoritatea parlamentară, deci 70 la sută reprezentând USL’.
‘Şi vă dau un exemplu: pe proiecte de legi, opoziţiei i se dă timp limitat privind întrebări adresate, observaţii, interpelări pe marginea acestor proiecte de acte normative. Se încetăţeneşte procedura, devine deja o cutumă – pentru anumite proiecte de legi, au dreptul şi pot lua cuvântul doar liderii de grup parlamentar. Adică nu orice parlamentar, acolo unii sunt mai egali decât alţii’, a afirmat Paşcan.
Senatorul a spus că în aceste condiţii parlamentarii opoziţiei îşi pot expune poziţia doar prin intermediul presei, întrucât nu îşi pot susţine punctul de vedere la nivelul plenului Parlamentului.
‘Vă daţi seama că nu mă apuc să pierd vremea colegilor şi să discut subiecte pe care nu le stăpânesc. Dar când am ceva de spus, ce să fac? O să mă duc să-i spun liderului de grup parlamentar ‘Te rog, susţine şi punctul meu de vedere, că eu n-am voie să iau cuvântul’? Deci acolo am ajuns, oameni buni! Şi acele reflexe ale statului totalitar pe care le-au manifestat şi-n anterioara guvernare în special cei de la PSD, caută să le impună şi acum’, a mai spus senatorul.
Marius Paşcan a mai susţinut că timpul a fost alocat prin raportare la dimensiunea formaţiunilor politice din Parlament, ceea ce ‘e aberant’, în timp ce reprezentanţii puterii au posibilitatea adresării de interpelări în mod direct ‘şi se laudă unii pe alţii’, iar ordonanţele de Urgenţă ‘trec ca vijelia prin Parlament şi noi nu putem face declaraţii’.
AGERPRES