Păşunile din Bobohalma şi romii de la combinat au fost principalele probleme dezbătute de consilierii locali joi cu prilejul şedinţei ordinare din această lună. Din cauza unor neînţelegeri în satul Bobohalma cu privire la păşunile publice, Consiliul Local Târnăveni a fost nevoit să aprobe din nou principiile şi regulamentul de închiriere prin licitaţie publică a păşunilor din municipiu. Problema va fi tranşată la licitaţie unde se va stabili cine se va ocupa de aceste păşuni. În aceeaşi şedinţă pe ordinea de zi s-a aflat şi o informare depusă de administratorul căminului de nefamilişti de lângă combinat, prin care avertiza că va evacua mai multe familii care nu şi-au achitat obligaţiile şi că va sista utilităţile în toată clădirea. Administraţia locală va efectua prin departamentul social o anchetă la cele 15 familii care urmează să fie evacuate, după care se va putea lua o decizie.
Mircea BARBU