Castelul Mikes din localitatea Zăbala va organiza, la sfârşitul acestei săptămâni, un nou eveniment pentru public, iubitorii patinajului fiind invitaţi să patineze pe lac, la lumina lumânărilor.
„Suntem încântaţi să vă invităm la un eveniment special de patinaj la lumina lumânărilor în pitorescul parc al castelului Zabola Estate. Vă aşteptăm să vă alăturaţi nouă pentru o seară de distracţie şi magie, sub cerul înstelat (…) Venim pregătiţi să vă oferim o atmosferă de basm, cu lumânări, muzică şi multe momente de bucurie pe patinoarul nostru special amenajat”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 februarie, începând cu ora 17, iar participarea costă 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copiii sub 14 ani, în preţ fiind inclus un pahar cu vin fiert sau ceai.
Castelul din Zăbala, construit în secolul al XVI-lea, a fost revendicat şi retrocedat moştenitorilor contelui Mikes, întorşi în România după 1989, care l-au restaurat şi transformat într-o reşedinţă turistică de lux.
În ultimii ani, castelul şi-a deschis porţile şi către publicul larg, găzduind numeroase evenimente, precum concerte şi serate muzicale, tabere de muzică şi dans popular, cursuri de canto şi instrumente muzicale, dar şi ateliere de creaţie, proiecţii de filme, evenimente gastronomice şi chiar şi o paradă a modei.
Iubitorii sporturilor de iarnă mai au la dispoziţie două patinoare artificiale în municipiul Sfântu Gheorghe, unul amenajat în piaţa centrală şi unul la Arena Sepsi, precum şi două pârtii de schi, în staţiunea Şugaş Băi şi în localitatea Valea Mare, aflată nu departe de oraşul Întorsura Buzăului. AGERPRES