Patru bărbaţi din Neamţ sunt cercetaţi de către poliţiştii harghiteni pentru infracţiuni de braconaj cinegetic, transport de vânat dobândit în mod ilegal, uz de armă letală fără drept şi complicitate la aceste acţiuni ilegale, în maşina cu care se deplasau aceştia fiind descoperit un cerb împuşcat, evaluat la peste 6.000 euro.
Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că, duminică dimineaţa, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Gheorgheni au intervenit pe DN 12C, unde au identificat un grup de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, toţi din comuna Pângăraţi, judeţul Neamţ.
Aceştia se deplasau spre Lacul Roşu şi la controlul asupra lor au fost găsite „o armă de vânătoare, cartuşe cu glonţ, lanterne, cuţite şi saci de rafie – echipamentul specific unei activităţi ilegale de braconaj”.
De asemenea, în autovehiculul acestora a fost descoperit un exemplar de vânat, un cerb comun evaluat la peste 6.000 de euro, precizează sursa citată.
Ancheta a fost preluată de către specialiştii Serviciului Arme Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita, iar cei patru bărbaţi sunt acum cercetaţi într-un dosar penal, pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit din braconaj, uz de armă letală fără drept şi complicitate la infracţiunea de braconaj. AGERPRES