Gările din localităţile Sândominic, Sânsimion, Izvorul Mureşului şi Băile Tuşnad au fost închise temporar, în urma unui control efectuat, în luna octombrie, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Harghita.
Potrivit unui comunicat transmis presei, miercuri, acţiunea de verificare a vizat modul în care este respectată legislaţia în domeniul transportului feroviar, comisarii pentru protecţia consumatorilor din Harghita constatând abateri la fiecare dintre cele patru staţii CFR controlate.
Sursa citată precizează că principalele nereguli constatate în timpul controalelor au fost lipsa condiţiilor normale de igienă în unele grupuri sanitare, folosirea unor săli de aşteptare neigienizate şi nerenovate, fără corpuri de iluminat, fără surse de încălzire, cu scaune rupte şi pereţi cu infiltraţii de apă şi igrasie.
Totodată, s-a constat lipsa autorizaţiei valide emise de Autoritatea Feroviară Română.
Pentru neregulile identificate, comisarii CJPC Harghita au oprit temporar prestările de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul celor patru gări CFR din Sândominic, Sânsimion, Izvorul Mureşului şi Băile Tuşnad.
De asemenea, s-au aplicat zece amenzi contravenţionale în valoare de 57.000 lei şi două avertismente scrise.
CJPC Harghita va repeta controlul la operatorii economici opriţi de la funcţionare, pentru verificarea măsurilor dispuse, aceştia urmând să îşi reia activitatea în locaţiile respective după ce remedierea deficienţelor va fi confirmată de echipele de comisari, mai arată sursa citată.
În acest an au mai fost închise temporar alte trei gări din Harghita, din cauza neregulilor identificate de comisarii CJPC.
„Menţionăm faptul că, de la începutul anului 2023, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Harghita a mai desfăşurat acţiuni de verificare a modului cum este respectată legislaţia în domeniu, în transportul feroviar şi a controlat alte opt staţii CFR de pe raza judeţului Harghita iar pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Harghita au aplicat : 15 amenzi contravenţionale în valoare de 117.000 lei, cinci avertismente scrise precum şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor în cazul a trei gări CFR, situate în localităţile Odorheiu Secuiesc, Mădăraş şi Lunca de Jos”, se precizează în comunicatul semnat de comisarul şef adjunct al CJPC Harghita, Laurenţiu Moldovan. AGERPRES