Accident rutier în localitatea Gornești
Pompierii militari mureșeni au fost solicitați cu puțin timp în urma pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe DN 15 în localitatea Gornești.
S-au deplasat la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Târgu Mureș și Reghin, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă.
În sprijin au fost alocate și trei ambulanțe SAJ, precum și elicopterul SMURD.
Din primele informații în urma accidentului, au fost implicate un autoturism și un autocamion cu patru victime încarcerate.
Update
Ajunse la fața locului, echipajele de descarcerare au acționat pentru extragerea celor patru victime rămase captive în autoturismul implicat în accident.
În ciuda eforturilor depuse de forțele de intervenție, cele patru victime nu au mai putut fi salvate, acestea prezentau traumatisme incompatibile cu viața, medicii declarând decesul acestora.
Șoferul autocamionului a suferit atac de panică.
Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers.
Lt. Călușeri Alexandra
ACCIDENT RUTIER CU 4 PERSOANE DECEDATE, LA GORNEȘTI
La data de 3 noiembrie 2024, în jurul orei 15:00, în localitatea Gornești, la km. 92+420 m, a avut loc un accident rutier între un autotren înmatriculat în Macedonia, condus de un bărbat, de 48 de ani, și un autoturism condus de o femeie, de 46 de ani, din Târgu Mureș.
Din primele cercetări, femeia în cauză ar fi pătruns cu autoturismul pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu autotrenul în cauză.
În urma impactului, conducătoarea auto, precum și alte trei persoane din autoturism, au decedat.
Șoferul autotrenului a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
La acest moment, traficul este blocat pe ambele sensuri.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a survenit accidentul rutier.
Urmare a activităților desfășurate în cauză, s-a stabilit și identitatea celorlalte trei persoane decedate din autoturismul condus de femeia de 46 de ani, fiind vorba astfel de un bărbat, de 49 de ani, din Târgu Mureș ( pasager în dreapta), un bărbat, de 78 de ani, și o femeie, de 81 de ani, ambii din Aluniș, județul Mureș (pasageri în spate).
RECOMANDĂRI:
Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si de trafic!
Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.