Patru transporturi agabaritice vor fi efectuate, duminică, între localităţile Beclean şi Cheţani, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
„Astăzi, 18 iunie, se vor deplasa patru transporturi agabaritice la orele 21,30, 22,00, 22,30 şi 23,00 pe următorul traseu: Beclean – DN 17 – DJ 172 – DN 1C – Dej – A 3 – Cheţani”, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic.
Sursa citată precizează că transporturile sunt formate din câte un camion cu masa cuprinsă între 105 şi 116 tone şi lungimea de 55 de metri.
Transporturile vor fi însoţite pe traseul precizat de echipaje de poliţie rutieră. AGERPRES
Category: Stirile Punctul