Pe postul public de radio Kossuth din Ungaria se lansează o nouă emisiune care va prezenta moştenirea maghiară de peste hotare, valorile mileniale ale culturii maghiare, respectiv creaţiile spirituale şi materiale ale maghiarilor. Emisiunea va avea 200 de ediţii şi se va intitula „Cred într-o patrie”. Anunţul a fost făcut luni, la Budapesta, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de ministrul responsabil cu supravegherea valorilor naţionale extraordinare, Zsolt V. Németh.
Acesta a specificat că apropo-ul emisiunii realizate cu
sprijinul Ministerului Agriculturii şi al Comisiei “Hungarikum”
este acela că Parlamentul Ungariei a decretat anul 2020, anul
solidarităţii naţionale maghiare, în care comemorează 100 de ani de
la Tratatul de Pace de la Trianon.
“Anul acesta contabilizăm problemele economice, politice şi
psihologice pe care le-a cauzat acest tratat şi care sunt
nerezolvate, însă un obiectiv şi mai important este acela de a ne
inspira şi a dobândi putere din credinţa în dăinuire pe care o au
maghiarii de peste hotare”, a subliniat Zsolt V. Németh, care a
punctat, totodată, că Parlamentul nu a anunţat un an de doliu
pentru 2020.
Oficialul ungar a mai adăugat că există, în acelaşi timp,
oportunitatea de a prezenta rezultatele reunificării naţionale
deasupra graniţelor, începute în 2010, iar emisiunea “Cred într-o
patrie” se încadrează perfect.
Noua emisiune va prezenta valorile maghiarilor din zonele
pierdute de Ungaria; va prezenta aportul pe care maghiarii din
Ucraina Subcarpatică, Transilvania, Croaţia, Slovenia, Austria şi
Slovacia l-au avut în îmbogăţirea culturii maghiare universale, a
spus.
Potrivit lui Zsolt V. Németh, atunci când vorbim despre
Trianon, trebuie vorbit şi despre faptul că nimeni nu a putut lua
de la maghiari amintirea familiei Huniade sau a familiei Rákóczi,
nici opera lui Arany János, Ady Endre sau Bartók Béla. Noua
emisiune va arăta cât de multe lucruri s-au păstrat în zonele
locuite de maghiari, respectiv cum au îmbogăţit aceste valori
patria-mamă, a specificat ministrul.
Printre altele, în emisiuni se va vorbi despre marile
personalităţi ale maghiarilor care s-au născut în zone care acum nu
mai fac parte din Ungaria; despre muzica şi dansurile din aceste
regiuni, despre tradiţiile, sporturile şi viaţa tineretului de
peste hotare, a enumerat Németh.
Referindu-se la valori create în trecutul apropiat, acesta a
semnalat că în emisiuni se va vorbi şi despre Universitatea de Vară
de la Tuşnad, despre Filarmonica de Copii de la Vlăhiţa, precum şi
despre stadionul de fotbal de la Dunajská Streda din Slovacia, care
devine un fel de “loc de pelerinaj profan”.
Fragmente de două minute ale noi emisiuni vor fi difuzate şi
înaintea ştirilor de la ora 7:30, în cadrul emisiunii matinale
“Bună dimineaţa, Ungaria!”. Acestea vor prezenta stilul de viaţă
specific maghiarilor, iar Ministerul Agriculturii şi Comisia
“Hungrikum” consideră că este de datoria lor să protejeze aceste
valori, a punctat politicianul Fidesz.
János Gadácsi, realizatorul noii emisiuni a explicat că
majoritatea subiectelor provin din seria de valori create de
maghiarii de peste graniţele Ungariei, ceea ce face posibilă
prezentarea diversităţii Bazinului Carpatic. “Nu îmi pot imagina o
muncă mai frumoasă ca asta”, a spus jurnalistul de radio.
În cadrul conferinţei de presă a fost prezentată prima
emisiune. Aceasta a fost difuzată luni dimineaţa şi a prezentat
ascultătorilor istoria şi munca Filarmonicii de Copii de la Vlăhiţa.
MTI