Sute de pelerini, din ţară sau din străinătate, se îndreaptă pe jos către Şumuleu-Ciuc, locul unde va avea loc sâmbătă marea procesiune de Rusaliile Catolice, considerată cea mai mare din Europa Centrală şi de Est.
Grupurile de oameni merg încet, pentru ca şi cei în vârstă, dar şi copiii să poată ţină pasul, şi poartă în mâini steaguri religioase. Bagajele le sunt cărate de mai multe căruţe trase de cai şi, din când în când, cu toţii se opresc să se odihnească şi să-şi refacă forţele. Pe toată durata drumului interpretează imnuri religioase şi spun rugăciuni prin care îi cer Fecioarei Maria să-i binecuvânteze, să-i apere de rele şi să le fie sprijin în ceea ce fac.
Un tânăr din Noua Zeelandă a fost invitat de prietenii săi să ia parte la procesiune şi s-a declarat entuziasmat de această experienţă.
”Este incredibil, e uimitor. Să fii parte a unei tradiţii de 450 de ani este chiar uimitor. Oamenii sunt drăguţi, prietenoşi, îmi place”, a spus acesta.
Pelerinii care se deplasează pe jos sunt găzduiţi de localnici, bucuroşi să îi ajute pe cei care parcurg zeci sau chiar sute de kilometri.
Slujba de deschidere a pelerinajului va avea loc vineri seară, la ora 19,00, după care va urma o noapte de veghe şi rugăciune. Sfânta Liturghie de Rusaliile Catolice va începe sâmbătă, de la ora 12,30, la altarul în aer liber de pe muntele Şumuleu Mic, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc.
Pelerinajul de pe muntele Şumuleu are o tradiţie de secole şi este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est. În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să impună religia unitariană catolicilor din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin.
Sub conducerea preotului Istvan din Joseni, credincioşii catolici au învins armata principelui şi s-au întors la Şumuleu Ciuc pentru a-i mulţumi Fecioarei Maria. Ei s-au închinat statuii făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se află în mănăstirea franciscană şi care a fost realizată în anul 1515, în lemn de tei. De atunci, credincioşii catolici participă în fiecare an la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc.
Autorităţile locale şi judeţene, dar şi Ordinul Franciscanilor din Transilvania au demarat, de mai mult timp, demersurile pentru includerea acestui pelerinaj pe lista patrimoniului imaterial universal UNESCO.(EM)
AGERPRES