În perioada 04-08 noiembrie a.c., poliţiştii mureşeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 69.000 de lei şi au confiscat valoric şi faptic, 602 metri cubi de material lemnos, de peste 172.000 de lei, de la mai multe societăţi comerciale cu obiect de prelucrare a lemnului.
Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Brașov au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională prevăzute de legislaţia în vigoare din domeniul silvic.
Au fost efectuate controale de specialitate privind respectarea regimului silvic în ceea ce priveşte transportul, depozitarea, prelucrarea și valorificarea materialelor lemnoase, desfăşurate în perioada 04-08 noiembrie a.c., atât în fondul forestier naţional, cât şi la sediul unor agenţi economici de pe raza judeţului Mureş.
În cadrul acțiunii au fost aplicate un număr de 11 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, în valoare de 69.000 lei, fiind confiscată valorică și faptic cantitatea totală de 602,90 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 172.303 de lei.
De asemenea, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la regimul silvic şi a altor infracţiuni conexe.