Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în condiții de siguranță, dar și pentru a ne asigura de faptul că prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.
În acest sens, peste 135 de poliţişti mureșeni vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Jandarmeria Română și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.
Peste 40 de poliţişti sunt de la rutieră, iar restul sunt de la ordine publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.
Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.
Pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră, care vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri judeţene, pentru asigurarea fluenţei circulaţiei şi siguranţei deplasărilor, în special în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulaţie şi la orele când se înregistrează fluxuri importante de persoane.
În scopul reducerii riscului rutier, aceştia vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor.
Vă rugăm să fiți responsabili!
Suntem de aceeași parte în lupta pentru viață!, au transmis polițiștii de la IPJ Mureș.