Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, alături Inspectoratul Județean de Jandarmi Mureş, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureş, Punct Poliţie de Frontieră Aeroport Târgu Mureş, precum și alte structuri M.A.I. se vor afla în misiune pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Astfel, de la ora 18.00 din 9 noiembrie până la ora 06.00 duminică 223 de poliţişti, 154 de jandarmi, 98 de reprezentanţi I.S.U. ,,Horea” Mureş, vor asigura paza şi protecţia a 559 de secţii de votare, iar pentru 9 secţii de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.
Duminică, 10 noiembrie a.c., peste 110 poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 101 polițiști și 1 jandarm vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.
În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!