Poliţiştii mureşeni specializaţi în combaterea investigării criminalităţii economice au desfăşurat, ieri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, şase percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Mureş, la locuinţa unei persoane şi la alte cinci locaţii de interes operativ.
Din cercetări, a reieşit că în perioada 2018- martie 2019, un bărbat, de 55 de ani, din Tîrgu Mureş, a achiziţionat şi comercializat pe raza judeţului Mureş, ţigarete şi alcool etilic, aflate în afara antrepozitului fiscal autohton.
Faţă de bărbat a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.
La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat 3400 fire de țigarete, 9 litri alcool etilic şi 130 litri lichid incolor cu miros specific de alcool, prejudiciul în cauză fiind de aproximativ 15.000 de lei.