Percheziții în Cluj pentru o tâlhărie săvârșită la Târgu Mureș (video)
Percheziții în Cluj pentru o tâlhărie săvârșită la Târgu Mureș (video)

Percheziții în Cluj pentru o tâlhărie săvârșită la Târgu Mureș (video)

În urma a trei percheziții domiciliare, efectuate în județul Cluj de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș, aceștia au identificat doi bărbați bănuiți de săvârșirea unei tâlhării în municipiul Târgu Mureș și au identificat o persoană urmărită național.

În dimineața de 6 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigați Criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, toate în localitatea Florești, într-un dosar penal de tâlhărie.

Cercetările au fost demarate la data de 26 ianuarie a.c., când două persoane necunoscute ar fi încercat să sustragă bunuri în valoare de peste 3.000 de lei dintr-o societate comercială din Târgu Mureș, una dintre acestea agresând fizic un agent de pază pentru a-și asigura scăparea.

Urmare a investigațiilor efectuate, persoanele au fost identificate de polițiști în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Cluj-Napoca, precum și a unui bărbat 34 de ani, din Florești.

Astăzi, la percheziții, cei doi au fost depistați și conduși la sediul unității de poliție pentru audieri.

De asemenea, la una dintre locațiile percheziționate, polițiștii au depistat un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca, față de care Tribunalul Cluj a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și 4 luni, pentru trafic de droguri.

Acesta a fost preluat și condus în vederea depunerii într-o unitate de detenție.

Față de cei doi bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a fost dispusă măsura reținerii în baza probatoriului administrat, aceștia fiind conduși sub escortă și predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mureș.

Activitatile au beneficiat de sprijinul Secției 6 Poliție Rurală Florești, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca si Serviciului Criminalistic Mureș.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.