La această oră, sunt în derulare opt percheziţii în judeţele Mureş, Braşov şi Sibiu, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de furt, tăinuire şi complicitate la furt de autovehicule. Autovehiculele erau sustrase din străinătate şi traficate ulterior în România.
Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, împreună cu cei de la Investigaţii Criminale Sibiu, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale Sibiu şi ai Grupării Mobile de Jandarmi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Sursa: Poliția