13 MANDATE DE PERCHEZIȚIE, ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ
Începând cu primele ore ale dimineții, astăzi, 6 martie a.c., Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pune în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Activitățile urmăresc documentarea activității infracționale în domeniul serviciilor funerare, prejudiciul estimat până în prezent fiind de aproximativ un milion de lei.
În cauză urmează a fi puse în executare și trei mandate de aducere.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Poliției municipiului Târgu Mureș, Serviciului Ordine Publică, Serviciului Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului Logistic și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.
Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.