O persoană a fost reţinută de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din judeţul Mureş, în urma a 3 percheziţii domiciliare desfăşurate la data de 19 august a.c., la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 183.000 de lei.
La data de 19 august a.c., poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţul Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, au desfăşurat, în județul Mureş, 3 percheziţii domiciliare, la locuințele unor persoane fizice, pentru administrarea probatoriului într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetările efectuate, a reieşit că, în perioada august 2019-septembrie 2020, o angajată a unei societăți comerciale din Târgu Mureș ar fi înregistrat în evidența contabilă a societății în cauză operațiuni nereale.
În fapt, aceasta ar fi efectuat diverse plăți către furnizori, în conturi bancare care nu ar fi aparținut acestora, ci unei alte societăți, fiind administrate de femeia, de 47 de ani și un alt bărbat, de 61 de ani.
Totodată, cea în cauză ar fi efectuat modificări asupra contractului de telefonie mobilă a societății angajatoare, astfel că ar fi achiziționat mai multe dispozitive, care nu s-ar fi regăsit în gestiunea societății, pentru unele dintre acestea existând indicii ca ar fi fost însușite pe nedrept de angajata societății.
Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 183.749 de lei.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă.
În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, față de femeia de 47 de ani, polițiștii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul inspectoratului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată, complicitate la delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.